Chiriaș de 19 ani și-a prădat gazda: telefon, bicicletă și mulți bani

O femeie de 51 de ani, din localitatea Tupilați, a rămas fără o sumă importantă de bani și mai multe bunuri, paguba cifrându-se la aproximativ 40.000 de lei. Oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au fost sesizați pe 4 aprilie. Cercetările ulterioare au dus la identificarea hoțului, un tânăr pe care femeia se oferise să-l ia în gazdă.

„Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că, în data de 4 aprilie a.c., în jurul orei 10.30, un tânăr de 19 ani, din Iași, care era găzduit în locuința femeii, ar fi profitat de neatenția acesteia și ar fi sustras un portofel în care se afla suma de 30.000 de lei”, conform IPJ Neamț.

Tânărul nu a luat doar banii, ci și un telefon mobil, precum și o bicicletă cu care a plecat de la locuința gazdei. Pe 5 aprilie, în jurul orei 00:30 suspectul a fost identificat pe raza localității Gherăești. Avea la el 15.985 de lei, 170 de euro, precum și alte  bunuri despre care a susținut că le-ar fi cumpărat din municipiul Pașcani, pentru uz personal, folosindu-se de banii sustrași în ziua anterioară, de la locuința femeii din Tupilați. În urma administrării materialului probator, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore,  fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...