Vreme instabilă în regiunea Moldovei la final de săptămână

ANM prognozează un sfârșit de săptămână cu vreme capricioasă în nord-estul țării. Județele Neamț, Bacău, Vaslui, Iași, Botoșani și Suceava se vor confrunta cu ploi, rafale de vânt și o răcire treptată a vremii.

Vreme instabilă în regiunea Moldovei la final de săptămână

Vineri, 29 martie, vremea va fi în general închisă, cu cer noros și perioade de ploi temporare. În zona montană înaltă din județele Suceava și Neamț, la altitudini de peste 2000 de metri, precipitațiile vor fi mixte, iar ninsorile vor contribui la depunerea unui strat consistent de zăpadă. În sud-vestul Moldovei, cantitățile de apă vor depăși local 25-30 l/mp. De asemenea, vântul va sufla moderat, cu rafale care pot atinge 40-60 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 17 grade Celsius, iar minimele nocturne se vor situa între 2 și 4 grade. Spre dimineață, ceața va apărea pe arii restrânse.Vreme instabilă în regiunea Moldovei la final de săptămână

Sâmbătă, vremea va deveni mai rece, iar cerul va rămâne predominant noros. Ploile vor fi mai frecvente și pe alocuri moderate cantitativ, în special în județele Iași, Vaslui și Bacău, unde se pot acumula 20-30 l/mp. La munte, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare, în special la altitudini mari. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări temporare în zonele montane. Temperaturile maxime vor oscila între 7 și 12 grade Celsius, iar minimele nocturne vor coborî până la 1-6 grade.

Valorile termice diurne se vor stabiliza duminică, iar vremea va rămâne ușor răcoroasă. Cerul va fi înnorat și se vor semnala ploi temporare, mai ales sub formă de averse. La munte, la altitudini mari, pot apărea precipitații mixte, dar acestea vor fi de intensitate redusă. Temperaturile maxime vor ajunge la 10-14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 5 grade. În timpul nopții și al dimineții, pe alocuri, ceața va fi din nou prezentă, îngreunând vizibilitatea.

Denisa POPA

Foto: ANM

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Acțiuni ale poliției în Neamț. Două rețineri și o încarcerare

Polițiștii nemțeni au pus în aplicare mai multe măsuri...

Bărbat prins la Roman cu zeci de litri de substanțe toxice

Polițiștii din Roman au depistat în flagrant un bărbat...

Iași. Rețineri DIICOT pentru acuze de trafic de minori și proxenetism

Două persoane, o femeie de 20 de ani și...

Alerte despre copii dispăruți, restricții rutiere și vreme severă, pe panourile publice din 17 orașe

Alertele emise de Ministerul Afacerilor Interne despre copii dispăruți,...

Acțiuni ale poliției în Neamț. Două rețineri și o încarcerare

Polițiștii nemțeni au pus în aplicare mai multe măsuri...

Bărbat prins la Roman cu zeci de litri de substanțe toxice

Polițiștii din Roman au depistat în flagrant un bărbat...

Alerte despre copii dispăruți, restricții rutiere și vreme severă, pe panourile publice din 17 orașe

Alertele emise de Ministerul Afacerilor Interne despre copii dispăruți,...

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o...