Descoperire macabră la Stejaru. Trupul unui bărbat găsit într-o mașină

Descoperire macabră la Stejaru. Trupul unui bărbat găsit într-o mașinăUn bărbat de 55 de ani, din Roman, a fost găsit carbonizat în propria mașină pe un drum forestier din afara localității Stejaru. Descoperirea macabră a fost făcută pe 26 martie de un lucrător din cadrul Ocolului Silvic Roman, acesta anunțând evenimentul prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispecerat în jurul orei 16:20.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în interiorul autoturismului fiind identificat un trup carbonizat. În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că persoana decedată este un bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiul Roman. Dispariția persoanei în cauză a fost reclamată de soție, la aceeași dată, în jurul orei 11:00, familia nedorind mediatizarea”, anunță IPJ Neamț.

Din primele informații, victima ar fi un angajat al stației din Roman a Serviciului Județean de Ambulanță Neamț.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea cauzelor și condițiilor în care a avut loc tragicul eveniment. Având în vedere locul unde a fost găsită victima, pe un drum izolat forestier, se pot lua în calcul toate ipotezele, inclusiv aceea a unei sinucideri.

FOTO: Poliția Neamț

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...