0:00

Bărbat salvat din fântână de pompierii voluntari și militari, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPrimii care au ajuns la solicitarea făcută la 112 pentru salvarea unui bărbat căzut în fântâna din curte, în comuna Bodești, au fost pompierii voluntari din localitate. Incidentul s-a petrecut în această seară, 29 mai, iar până la sosirea echipajului de pompieri de la detașamentul din Piatra Neamț, pompierii de la SVSU Bodești au început manevrele de scoatere a bărbatului, pe care l-au găsit în viață. Acesta, în vârstă de 80 de ani, a căzut la peste 8 metri adâncime, fiindcă s-a aplecat prea mult și s-a dezechilibrat. „Pentru scoaterea persoanei căzute în fântână au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț, cu o autospecială complexă de intervenție și o ambulanță SMURD TIM și pompieri voluntari din cadrul SVSU Bodești. Forțele de intervenție au scos din fântână, de la circa 8 m adâncime, pe un bărbat de aproximativ 80 de ani. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, după care a fost transportat la spital”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Bărbatul urmează să fie investigat pentru stabilirea exactă a diagnosticului și tratamentul medical necesar.

(C.I.)

Articolul precedentNeamț: Schimbări la Inspectoratul Școlar și la conducerea Casei Corpului Didactic
Articolul următorPână când au bolnavii acces la medic fără card și fără bilet de trimitere