Ambulanță în flăcări la Roman

ambulanta 02Nici nu au apucat bine cadrele medicale să se bucure de cele două mașini de ambulanță noi primite de la minister, că o alta a luat foc. Sâmbătă dimineață (6 iunie), la o oră după ce s-a întors de pe teren, o mașină de ambulanță a luat foc în parcarea substației Roman.

„Mașina a luat foc în curtea substației, era venită de o oră de la o solicitare. Întâi a ieșit fum, apoi a fost cuprinsă de flăcări. Se pare că a fost un scurt circuit. În 7 minute de la solicitare au venit pompierii și au stins focul. Acum mașina este în service și sperăm să o putem repara”, a declarat Mihaela Olaru, asistenta șefă a Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.

„Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava al judeţului Neamţ a fost anunţat sâmbătă, la ora 11:07, că a izbucnit un incendiu la o ambulanţă în municipiul Roman, strada Speranţei. La locul indicat s-au deplasat cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de stins incendii. La sosirea pompierilor, incendiul cuprindea compartimentul motor şi compartimentul personalului. Pompierii au stins în scurt timp incendiul, fără ca acesta să ajungă la instalaţiile medicale. Au ars elementele combustibile din compartimentul motor, bordul, tapiţeria scaunelor, aparatură de comunicaţii. Cauza probabilă a incendiului este un conductor electric defect”, a precizat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Guvernele minoritare nu sunt o noutate în România postdecembristă. Care au fost și cine le-a condus

Pe scena politică românească a momentului, subiectul cel mai...

Tribunalul Neamț a prelungit privarea de libertate pentru ucigașul polițistului Verdeș

Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Postură deloc plăcută pentru o femeie care nu a păstrat distanța față de vecina sa

Polițiștii de la Secția de Rurală Săbăoani s-au confruntat...

Care sunt cele mai întâlnite obiceiuri ale suporterilor în era digitală?

Modul în care suporterii trăiesc meciurile acum s-a schimbat....