Se împlinesc, azi 15 decembrie 2014, 42 de ani de când la spitalul din Piatra-Neamţ a apărut la lumina zilei o nouă fiinţă. Avea să o cheme Ioana Mihaela, iar cei care i-au dat viaţă erau Rodica şi Eugeniu Balaban. Era un fenomen obişnuit, care intră în regulile fiinţării lumii. Şi totuşi… Avea să fie un copil, o fată, care după ce şi-a însuşit cunoştinţe de literatură, a citit poveşti şi poezii, dorea cu ardoare să devină poetă. Ioana Mihaela Balaban (15.12.1972 – 01.03.1991), după terminarea gimnaziului a fost elevă a Liceului Industrial Electrotehnic, unde eram şi eu profesor. A avut şansa ca la obiectul de studiu Limba şi literatura română să dea peste un profesor de excepţie; Radu Zaharescu. Pentru treapta a II-a a dat examen la liceul cu profil umanist „Calistrat Hogaş”, care corespundea cu aspiraţiile ei. O boală nemiloasă avea să-i oprească însă zborul. Era în clasa a XII-a. De la ea a rămas un caiet cu coperte roşii cu însemnările ei adolescentine. Creaţiile poetice din acest caiet au văzut lumina tiparului datorită familiei şi poetului Lucian Strochi. Caietul mi-a parvenit şi mie şi am inclus creaţiile poetei Ioana Balaban într-o antologie a durerii; altor două fete le încetase zborul creaţiei şi existenţial la o vârstă a visurilor: Irina Brânduşa Irimescu, studentă, fostă elevă a Liceului „Petru Rareş” şi Ioana Viviana Michiu din Roman, elevă a Liceului „Roman Vodă”. Din creaţia Ioanei Balaban, găsesc de cuviinţă, acum la 42 de ani de la naştere sa, să public, prin bunăvoinţa dlui. Nicolae Sava, în ziarul „Ceahlăul”, această poezie. (Emil BUCUREŞTEANU)
In memoriam
Şi-am să vin la teiul sfânt – solie
La al tău mormânt, într-un târziu de vară
Şi-n numele a tot ce este poezie
Să-ţi ofer din Teiul sfânt o floare.
Vor răsări atunci trei plopi spre tine
Şi somnoroase păsărele-or adormi
Când dinspre-albastre neguri noaptea vine
Şi codrul începe a doini.
Ioana Mihaela BALABAN
