Minore din Neamţ pentru ştabii din Brăila

catuse

Procurorii DIICOT Galaţi au dat peste cap activitatea (sexuală) de la salonul de masaj erotic “Red Velvet” din Brăila, unde erau duse minore din Galaţi, Neamţ şi Brăila pentru “clienţii fideli sau importanţi (deţinători de funcţii publice, oameni de afaceri ş.a.)”, după cum se precizează într-un comunicat DIICOT.

Anchetatorii au stabilit că gruparea de trafic de persoane, trafic de minori şi spălare de bani acţiona încă din 2011, “sub cupola mai multor societăţi comerciale cu răspundere limitată având ca obiect de activitate declarat  – activităţi de întreţinere corporală”. Toate societăţile comerciale erau deţinute de către Iura Dobrev şi Mihaiela Dobrilă, care au traficat până acum zeci de tinere, inclusive minore.

“Conform probelor administrate în dosar, victimele erau exploatate sexual în încăperile salonului de masaj erotic, contra sumei de 200 de lei, din care 150 de lei erau achitați la recepția salonului de masaj, iar 50 de lei erau dați direct victimelor, în camera unde aveau loc raporturile sexuale”, se arată în comunicatul DIICOT Galaţi. “În situaţii «speciale», pentru clienţi fideli sau importanţi (deţinători de funcţii publice, oameni de afaceri ş.a.), membrii grupului infracţional organizat puneau la dispoziţia lor tinere care se deplasau în alte locaţii decât salonul de masaj erotic, îndeosebi hoteluri de pe raza municipiilor Galaţi și Brăila, unde întreţineau raporturi sexuale contracost”.

Ieri, după terminarea audierilor, au fost reţinute 5 persoane. Iura Dobrev (53 de ani), Mihaiela Dobrilă (37 de ani) și Ştefana Dragu zisă ”Mamaia” (60 de ani) sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane (în formă continuată) şi trafic de minori (în formă continuată). Diana Mariana Gaiu, zisă „Dida” (19 ani) este acuzată de aderare la un grup infracţional organizat, trafic de persoane (în formă continuată) şi trafic de minori (în formă continuată), iar Constantin Dram (63 de ani) este cercetat pentru două infracţiuni de trafic de minori. Toţi cinci au fost duşi la Tribunalul Galați, cu propunerea de arestare preventivă. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Bacău. Două persoane au ajuns la spital după un accident între două mașini

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Neamț. Cultură ilegală de canabis la Dragomirești – anchetatorii au plecat cu 2,4 tone de plante

Actualizare. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț...

Știre actualizată. Atenționare cod galben de furtuni și vijelii în Moldova

Actualizare Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și pe...

Iași. Fals preot arestat pentru agresiune sexuală

Un bărbat de 50 de ani a fost arestat...