Descinderi DIICOT la romii traficanți de minori prin Franța

Descinderi DIICOT la romii traficanți de minori prin FranțaProcurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași și ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iași fac, în acest moment, simultan, 25 de percheziții domiciliare în Iași, Roman și în județul Prahova, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. În paralel, polițiști din cadrul Direcției de Poliție Judiciară din Paris desfășoară o acțiune de mare amploare pentru depistarea unor persoane care fac parte din același grup infracțional.

Potrivit comunicatului oficial al DIICOT, ”Sunt vizate în jur de 120 de persoane de pe teritoriul României și al Franței, din care peste 70 de minori, cu vârste între 10-13 ani, implicați în această activitate, vor fi audiați în cursul cercetărilor cu privire la activitatea desfășurată”.

Aceeași sursă menționează că, potrivit probatoriilor, ”pe raza municipiilor Iaşi și Roman s-a constituit o grupare infracţională specializată în comiterea infracțiunii de trafic de minori. Membrii grupării și-au exploatat proprii copii minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, determinându-i să comită furturi din buzunare, din genţi sau din incinta unor societăţi comerciale, bunurile fiind însuşite de membrii grupării. Minorilor li s-a impus să fure constant, susținând în acest mod stilul de viață parazitar al părinților. Membrii grupării infracţionale și-au exploatat proprii copii minori, atât pe raza municipiului Iaşi, cât și în Paris. Aceștia au fost determinați și îndrumați să comită furturi din buzunare în mijloacele de transport în comun, staţiile R.A.T.P. şi incinta marilor complexe comerciale. Bunurile sustrase, constând în portofele, aparate telefonice, sume de bani sau alte bunuri de valoare, erau predate părinților care le valorificau. Părinții organizau în detaliu activitatea infracțională a copiilor, stabilind programul de lucru, modul de acțiune, locurile unde se ascundeau bunurile furate pentru a fi ulterior recuperate. De asemenea, minorilor li se impuneau sume zilnice pe care trebuiau să le aducă acasă, în funcție de zona unde erau trimiși să fure. După ce erau instruiți pe raza municipiului Iași, minorii erau transportaţi în Paris, în mai multe tabere locuite de rromi, de unde, ulterior, erau îndrumați de proprii părinți în activitatea infracțională. Pentru documentarea activităților infracționale s-a solicitat informații autorităților franceze în anul 2016, iar ulterior a fost constituită o echipă comună de anchetă, ce a acționat pentru probarea activităților infracționale”.

Acțiunea este realizată cu sprijinul IPJ Iași, BCCO Bacău, BCCO Ploiești, ITPF Iași și  Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, la acțiune participând 140 de polițiști și 170 de jandarmi, cu suport tehnic asigurat de Direcția Operațiuni Speciale. Activităţile procedurale şi investigative desfăşurate în cauză au beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea EUROJUST. ”Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”. (ZCH News)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Iași. Amenzi date de polițiști în târgurile de animale din Focuri și Țigănași

Duminică, 31 mai, în intervalul orar 07:00-13:00, polițistii din...

„Tărâmul Copiilor” se amână pentru weekendul viitor, 6 și 7 iunie

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, „Tărâmul Copiilor” din Piatra-Neamț...

FOTO. CS Delmadi Piatra-Neamț, rezultate remarcabile la Vrancea Splash Cup 2026: 50 de medalii și două trofee individuale

Clubul Sportiv Delmadi Piatra-Neamț a reprezentat cu cinste municipiul...

Suceava. Accident cu doi răniți în centrul municipiului 

O coliziune între două autoturisme, s-a produs în cursul...

Iași. Arestați pentru trafic de droguri 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată...

FOTO. Iași. Amenzi date de polițiști în târgurile de animale din Focuri și Țigănași

Duminică, 31 mai, în intervalul orar 07:00-13:00, polițistii din...

„Tărâmul Copiilor” se amână pentru weekendul viitor, 6 și 7 iunie

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, „Tărâmul Copiilor” din Piatra-Neamț...

Suceava. Accident cu doi răniți în centrul municipiului 

O coliziune între două autoturisme, s-a produs în cursul...

Iași. Arestați pentru trafic de droguri 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată...

Tradiții creștine: Rusaliile și Moșii de Vară

La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la...

Video. Botoșani. „Blue Guardians” intervin la un jaf bancar!

"În urma unui jaf asupra unei unități bancare, comis...