Minoră de 16 ani s-a urcat la volan și a băgat doi oameni în spital

Minoră de 16 ani s-a urcat la volan și a băgat doi oameni în spitalÎnăsprirea pedepselor pentru persoanele care se urcă la volan fără a avea dreptul legal de a conduce și produc accidente în care se înregistrează victime nu pare a fi suficient pentru a speria pe unii oameni.

Un exemplu, cu consecințe grave s-a produs duminică seara, 10 septembrie, în jurul orei 18.00 în afara comunei Borca.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în timp ce o minoră în vârstă de 16 ani, din Borca, conducea un autoturism pe DJ 209B, în afara localităţii Borca, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 58 ani, din judeţul Suceava, ce se deplasa din sens opus. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 58 ani şi a unei pasagere în vârstă de 57 ani, din acelaşi auto„, precizează un comunicat al IPJ Neamț.

Aceeași sursă menționează că „în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că autoturismul a fost încredințat spre a fi condus de minare de 16 ani de un tânăr de 26 de ani, din Borca”.

Cercetările în acest caz continuă „sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul spre a fi condus de o persoană ce nu deţine permis de conducere”, precizează IPJ Neamț.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț Afaceri oneroase cu lemn. Două TIR-uri au fost sechestrate de anchetatori

În domeniul exploatării lemnului unii dintre cei implicați își...

VIDEO-FOTO. Maestrul Florin Piersic primește o stea pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

Evenimentul zilei la Piatra Fest 2026: maestrul Florin Piersic...

Neamț O casă din Pipirig a ars în totalitate. Agoniseala de-o viață s-a transformat în scrum

Un scurtcircuit electric cauzat de un conductor electric defect...