Spitalul Orășenesc “Sf. Dimitrie” Târgu-Neamț scoate la concurs, în perioada următoare, mai multe posturi de asistente medicale.

ub.ro

Pe 20 martie, va avea loc concursul pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical în cadrul Secției de Medicină Internă, iar pe 23 martie va avea loc concursul pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical principal la Cabinetul de Boli Infecțioase din cadrul Policlinicii. Tot luna aceasta s-au ocupat prin concurs două posturi de asistente medicale în cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe și un post vacant de asistent medical debutant în cadrul Biroului managementul calității serviciilor medicale.

“În curând, datorită începerii activității Compartimentului Anestezie Terapie Intensivă și a angajării celor doi medici va fi necesară completarea echipei cu noi asistenți medicali în cadrul secțiilor de Chirurgie și Obstetrică-Ginecologie. La momentul respectiv se vor scoate la concurs posturi de asistente medicale. După cum am promis pacienților, colegilor și administratiei publice locale, doresc să vă anunțăm că la spitalul nostru se vor acorda pacienților interesați primele consultații de ENDOCRINOLOGIE (ce pot include și ecografie de glandă tiroidă), în Policlinică, la etajul I. Pentru programări, cei interesați pot suna la numărul de telefon: 0726/143282”, ne-a declarat dr. Gabriela Lucachi, director medical la Spitalul Târgu-Neamț. (C.T. STURZU)

pietricica turism