Pe când avea doar 25 de ani, Andrei Şerban, regizorul care a schimbat istoria teatrului din întreaga lume, a pus în scenă, în anul absolvirii (1968), la Teatrul Tineretului, un spectacolul cu o mare încărcătură emoţională “Omul cel bun din Sîciuan” (premiera 16 noiembrie ), care s-a bucurat de un imens succes. După 46 de ani, “Omul cel bun din Sîciuan” se rejoacă la “Bulandra” tot în regia maestrului Andrei Şerban. Spectacolul de la Piatra Neamţ a primit cele mai râvnite premii ale vremii: premiul criticii pentru cel mai bun spectacol al stagiunii 1968-1969, premiul de interpretare feminină (Carmen Galin) şi premiul de interpretare masculină (Mitică Popescu) în cadrul Festivalului spectacolelor pentru tineret şi copii de la Piatra Neamţ. A doua zi, pe 17 noiembrie 1968, Andrei Şerban a mai avut o premieră, tot pe scena Teatrului Tineretului cu piesa “Noaptea încurcăturilor”. Student la clasa lui Radu Penciulescu, renumitul om de teatru spunea că, “atunci când eram tânâr, eram mai mult ca un dictator”. (Ana MOISE)
“- În momentul de faţă este în curs de finisare punerea în scenă a uneia din cele mai dificile piese ale repertoriului modern – «Omul cel bun din Sîciuan» de Berthold Brecht, pe care o pregătesc la Piatra Neamţ încă din stagiunea trecută. Deoarece un spectacol Brecht, presupune o munca istovitoare, m-am gândit să montez în paralel o altă piesă, opusă brutalităţii brechtiene de o naivitate încântătoare, comedia «Noaptea încurcăturilor» de Oliver Goldsmith. Cele două spectacole ar trebui urmărite unul după altul, aşa după cum au fost concepute. După teroarea copleşitoare a panicii provocate de constrângere, o trecere la polul opus, la nevinovaţia diafană, este capabilă să restabilească echilibrul sufletesc zdruncinat.
Mărturisim că după glacialitatea lui «Arden din Kent», după tensiunea ritualică din «Iuliu Cezar», un contact cu teatrul lui Brecht ne pare legitim pentru Andrei Şerban.
– Piesele pe care le-am montat până acum seamănă foarte puţin între ele şi nu m-am gândit să le stabilesc vreo continuitate de concepţie. Nu am o modalitate regizorală fixată şi, de aceea, această înscenare încearcă o tratare inedită pe care o caut, într-un dialog permanent cu mine însumi, pentru a găsi mijlocul cel mai direct şi mai eficace de exteriorizare scenică. În piesa pe care o veţi vedea în curând pe scena Teatrului Tineretului merg «împotriva» lui Brecht, pentru că spectacolul meu va fi de maximă emoţie. Raţiunea cade pe un plan secundar, starea de groază, urletele disperării trec pe primul plan. Astfel, efectul distanţării propus de Brecht dispare. Dezbaterea etică a posibilităţii şi imposibilităţii de a face rău copleşeşte spectatorul. Consider că nu periclitez cu nimic pe autorul «distanţării» în teatru, care de altfel spunea cândva că dialogul actor-spectator constituie însăşi emoţia de care actul dramatic are nevoie. În ceea ce priveşte decorul, lucrez cu un dispozitiv unic, riguros conceput, care să reprezinte însăşi osatura raţională a spectacolului şi, în acelaşi timp, ideea regizorală despre piesă.
Divertismentul lui Goldsmith constituie într-adevăr o destindere intelectuală?
– «Noaptea încurcăturilor», a cărei acţiune se petrece la un conac de ţară, este o comedie savuroasă, cu exteriorizări pure ale celor care trăiesc din plin o viaţă bucolică. Burlescului joc actoricesc i se adaugă «dulcea nevinovăţie» a acţiunii, de care toţi se despart la sfârşit cu părere de rău.
Câteva consideraţii despre colaboratorii dv. cei mai apropiaţi – actorii.
– La Piatra Neamţ se desfăşoară în prezent o febrilă muncă actoricească; toată lumea este interesată să realizeze ceva şi de aceea persistă un spirit de echipă, pe care nu l-am mai întâlnit nicăieri. Şi cred că nu greşesc dacă afirm că actualmente colectivul de aici este unul dintre cele mai valoroase din câte a cunoscut Teatrul Tineretului de la înfiinţarea sa”. (Cristian Livescu, Ceahlăul, vineri, 1 noiembrie 1968)
