0:00

„Ne-a dat Dumnezeu după sufletul nostru!”
* sărbătoarea a fost întărită de buletinul de presă, în registru liric: „Dar azi sunt mare și-am văzut / Cum un copil a fost bătut”

Ploaia a stricat Ziua Poliţiei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Atmosferă de priveghi, ieri la prânz, pe platoul Curţii Domneşti, unde „manifestările programate de Ziua Poliţiei s-au terminat înainte de a începe”, vorba unui cârcotaş. Câţiva agenţi de la prevenire, două maşini de poliţie rutieră şi mascaţii, care ar fi trebuit să facă exerciţii demonstrative, nu păreau deloc cuprinşi de vreo emoţie festivă. Toţi aveau feţele împietrite şi erau marcaţi de etichetele pe care le-au primit în ultima săptămână după numeroase dezbateri publice pe tema „Cezar Filip”.

Ploaia a stricat Ziua Poliţiei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Câţiva copii de clasa a III-a, purtând baloane inscripţionate „ 25 martie – Ziua Poliţiei Române”, aşteptau ordinul învăţătoarelor, adăpostiţi parţial de ploaie sub balconul Muzeului Cucuteni. La rândul lor, învăţătoarele aşteptau un semn din partea poliţistelor de la prevenire, neştiind ce să facă, să mai aştepte deşi „în Gara Veche plouă tare şi vine încoace” sau mai bine să plece „să nu răcească ăştia mici”. Poliţiştii aşteptau, însă, ordinul comisarului şef Paul Tablan, care era „prins” în şedinţa festivă de la sediul inspectoratului şi nu putea răspunde la telefon. Primul care a luat taurul de coarne a fost şeful Serviciului Acţiuni Speciale. N-a mai vrut să aştepte în ploaie şi a chemat maşina de serviciu, care a recuperat cei trei câini şi mascaţii. Încet, încet s-au retras şi copiii. Şi a fost Ziua Poliţiei!

Discuţiile de pe sub umbrele au făcut, însă, toţi banii. „Ne-a dat Dumnezeu o vreme după sufletul nostru!”. „Jigodiile trebuiau date afară, dar e şi vina şefilor. Nu numai a celor de acum, a şefilor  care au fost de-a lungul anilor şi n-au făcut nimic să scoată jigodiile din sistem. Să nu se pune rău cu unii, cu alţii…Şi acum ce avem? Un scandal în care am fost târâţi cu toţii, iar ăsta Filip e terminat dom’le, e gata! Şi dacă te uiţi ce au făcut nenorociţii ăştia nu găseşti nimic în urma lor. Ca poliţişti îs zero barat, n-au nici un fel de rezultate. Se pricep numai la reclamaţii, la anonime, la mizerii din astea…”  „Şi ăla, Cănărău, tocmai azi şi-a găsit să facă protest!”. „Lasă-l mă pe Cănărău, cine-l bagă în seamă?”. „Păi uite, vezi? Nu-l bagă nimeni în seamă până n-o face şi ăsta de oaie”.

Ploaia a stricat Ziua Poliţiei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Protestul de la Săbăoani: maxim şase

Apropo de liderul SNAP, Ioan Cănărău, protestul de ieri din faţa sediului Poliţiei Săbăoani s-a bucurat de o largă participare, aşa cum se aştepta toată lumea. În rolul principal a fost Cănărău însuşi, agăţat de capătul unui banner, pe care l-a lipit de gard. La capătul celălalt al banner-ului şi în rolul secundar s-a aflat Gabriel Butnaru, adjunctul lui Cănărău în toate cele. Asistenţa a fost formată din patru ziarişti, de două ori mai mulţi decât manifestanţii. Nici un poliţist oprimat de la Tămăşeni nu a călcat prin zonă, deşi „mitingul” a fost organizat în numele lor şi a drepturilor lor, încălcate cu maximă cruzime de şeful de secţie Constantin Ursu care comite „abuzul” de neiertat de a-i trimite la treabă, în loc să le ducă salariul acasă, în plic.

Îmbrăcaţi cu tricouri „personalizate” cu mesajul „Demisia domnule comisar şef Ursu Constantin”, Cănărău şi Butnaru au agăţat până la urmă două bannere pe gard. Prin unul s-au declarat „prizonierii incompetenţei voastre”, fără să fie clar la cine se referă, iar prin celălalt au confirmat un adevăr deja ştiut „Liderii SNAP protestează –  Agenţii de poliţie lucrează”.

Ploaia a stricat Ziua Poliţiei, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Poezia care a întregit fiasco

Iar pentru ca Ziua Poliţiei să fie un fiasco total, după ce-a fost stricată încă de acum o săptămână de filmuleţul cu Cezar Filip bătând copilul infractor Ana Maria Tănase, o minte inspirată a pus pe buletinul de presă o poezie scrisă de un elev, la ceas de sărbătoare. O poezie tematică am putea spune, în care se vorbeşte despre… un copil bătut.
„Dar azi sunt mare și-am văzut /Cum un copil a fost bătut, /Și un polițist înarmat /A venit și l-a apărat”.
Metaforic vorbind , procesul de creaţie a constat în “punerea semnului identității între două personaje diferite, pe baza unui contrast”.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentÎnvolburare de pesedeu
Articolul următorDeputat Dorin Ursărescu: “PSD Neamţ a trădat începând cu 2011!”

1 COMENTARIU

  1. NU au facut nimic sefii , dar restul cei de subt sefi ,adjuncti, comisari, inspector principal, agent sef, agent simplu , TOTI de ce nu aveti curajul sa raportati , primul pas.sa reclamati, sa luati drumul spre BUCURESTI,la IGP pe FLOREASCA ori MINISTER 2strazi mai incolo ,sa faceti cunoscut sa intrati in audienta ,sa stie cineva ca sa ADUS la cunostiinta starea ,situatia, lucrurilor in sine ? NU toata lumea se lamenteaza , plange .DAR toti daca s ar putea ,ar vrea sa intre ,sa scoata altii ,altul problemele in FATA ! ca de de bine de rau ,cu intarzieri ,cu nervi ,petitii , banutii tot vin ,un rand de haine > echipament , incaltaminte tot se mai achita, o masinuta care in drumul ,misiune ,sa faca un ocol ptr a rezolva si o chestiune privata tot se mai gaseste , INCA NU au pus GPS la ele ,O mancarica calda ,sus la IJP tot se mai gaseste , per total mai cu haraita ,taraita tot e bine atata cat este , ZIUA FESTIVA ,daca cei de la noi ar fi luat exemplu celor din IASI ,care au organizat,adunat la MALL ,nu ia plouat ,batut vantul ,soarele,au avut tot aceeasi prezentare , autospeciale de la RUTIERA , mascati, cainii politisti, cei de la criminalistic cu 2 laptopuri , tusiere care au aratat la copii cum ,ce , mod se i au ridica amprente ,discursul purtatorului de cuvant , dar au avut si parte de asistenta ceea ce a lipsit ,la PIATRA ,ca de erau niste oameni .persoane ,prezente mai stateau un timp,nu ar fi plecat , DAR asa plouati, fara public seful in sedinta ,la ce sa zaboveasca .

Comentariile sunt închise.