Memoria aparatului foto indică ora 10:14 a zilei de duminică pentru prima fotografie cu victima agresiunii unui grup neprecizat de tâlhari minori, la podul de peste Cuejdi din dreptul fostei fabrici 8 Martie. E fotografia aceea în care bătrânul, dezmeticindu-se după prăbuşirea pe platforma betonată a pârâului-simbol, apare vorbind la telefonul mobil. Pe pod şi în prejmă, puzderie de lume cu pretenţii de martori oculari indignaţi. O doamnă bine, stăpână pe poşeta ei, se jura că-l văzuse pe Orlando în acţiune. Alţi martori spuneau „cu precizie” că victima a încercat să sară în Cuejdi în urmărirea unuia din cei trei agresori. La jumate de pas de ei, câţiva indignaţi parcă se încurajau unul pe altul, relatând cum omul a fost aruncat de pe mal. Cu totul altă viziune asupra desfăşurării se contura trei metri mai încolo: bătrânul s-ar fi luptat cu îndârjire, după care s-a lovit de-o ţeavă, s-a dezechilibrat şi a căzut singur. Cum ar veni, la doi martori, cinci păreri. Înjurăturile şi blestemele la adresa autorităţilor şi poliţiei – cu accent pe poliţia locală – sigur n-au fost consemnate în declaraţiile de martor, câte, dacă şi când le-o fi adunat cineva. De reţinut rămâne altceva, nu un numitor comun, cum se spune, ci o dominantă a atitudinii. Puţin lipseşte ca lumea să-nceapă a-şi face singură dreptate. Poterele cetăţeneşti se subînţeleg.
Pe plan legal şi instituţional, situaţia e nefericit de lămurită cel puţin în privinţa infractorilor sub 14 ani. Autorităţile judeţene de profil – responsabile de colectarea, evaluarea şi plasarea acestei categorii de minori – „lucrează” cu o lege care este inoperabilă în lipsa adăposturilor specializate. Asta vine mai rău ca într-un cerc vicios din simplul motiv că, în dreptul lor, cercul nu se-nchide. Inadmisbil însă este ce se petrece până la nivelul lor. Autorităţile locale, în strânsă cooperare cu poliţia, au un ceaslov de sarcini pe care, din varii motive, nu le îndeplinesc. Pe scurt, micii tâlhari nu apar din neant. Mulţi au familii şi acestea ar trebui cunoscute, urmărite. Degeaba se vorbeşte de reducerea factorilor de risc, dacă prevenţia şi descurajarea nu fac curăţenie pe teren. Se plâng unii de cât de bine-s organizate găştile şi reţelele de tâlhari, după care aşteaptă valuri de compasiune, în loc să bage viteză-n poliţie şi procurori să-i salte pe jupâni. O fi ea protecţia copilului o chestiune de maximă sensibilitate, dar ţine până când copilul îţi jefuieşte părinţii şi bunicii pe stradă ori în piaţă, ziua în amiaza mare. E de înţeles, o vreme, că – din cauza vidului legislativ şi procedural – încredinţarea spre supraveghere şi reeducare, pe categorii de vârstă, se traduce prin returnarea lor direct în grija formatorilor de delincvenţi, de regulă părinţi, bunici şi alte neamuri. Dar să nu ai ac de cojocul „formatorilor” de atâta amar de timp e prea de tot. Cum se traduce asta e liber fiecare să aleagă.
Viorel COSMA
