Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis COD GALBEN de ninsori abundente pentru întreaga Regiune de Nord-Est. Avertizarea este valabilă în intervalul 14 februarie, ora 11:00 – 15 februarie, ora 11:00.

“În intervalul menționat, ninsori temporar însemnate cantitativ (în general 20-25 l/mp) cu depunere de strat de zăpadă consistent vor fi în estul Carpaților Meridionali, în Carpații Orientali, în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 45-50 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 metri, în special în Carpații de Curbură, cu rafale de peste 70 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă”, precizează ANM. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)

pietricica turism