Două tinere au fost luate cu ambulanța joi, după-amiază, din zona Curții Domnești din Piatra Neamț, după un apel la 112, prin care se cerea de urgență ajutorul echipajelor medicale. Solicitantul, om de bună credință, a anunțat că este posibil ca fetele să fi căzut de pe scări, deoarece erau într-o poziție ghemuită nefirească.

Ambulanța care a ajuns la locul solicitării a luat fetele și le-a transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor, unde li s-au făcut investigații. Nici vorbă de leziuni, starea tinerelor, ambele în vârstă de 17 ani, fiind cauzată de consumul de alcool. ”Cele două paciente, fiecare în vârstă de 17 ani, au fost aduse în UPU la ora 15,30, iar în urma analizelor s-a stabilit diagnosticul de etilism acut, ambele fiind externate cu stare clinică ameliorată, la ora 18,50, însoțite de mama uneia dintre ele”, a declarat dr. Silviu Verzea, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Neamț.

Fetele, care studiază la Liceul Economic, dar provin din comunele Borlești și Rediu, nu au făcut problemele până acum, ba chiar sunt considerate eleve bune, cuminți și la locul lor. Se pare că evenimentul de ieri după-amiază a fost prima abatere, care a început dintr-o joacă prostească, după practică, și s-a încheiat la spital. (C.I.)

pietricica turism