0:00

Mulțumiri și nemulțumiri ale angajaților SJU Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* dotarea necorespunzătoare şi salariile mici îi nemulţumesc cel mai tare pe angajaţii spitalului
* nici comunicarea dintre secţii nu este dintre cele mai bune

La fiecare trei luni, personalul fiecărei secții din unitățile spitalicești este „chestionat” cu privire la cât de mulțumit este de condițiile de lucru. Exact la aceste statistici se lucrează acum, la Spitalul Județean de Urgență Neamț. Chiar dacă centralizarea nu este, încă, încheiată, urmând să fie finalizată în câteva zile, concluziile pot fi trase încă de pe acum.

Atât mulțumirile, cât și nemulțumirile personalului medical diferă în funcție de secția în care activează fiecare, dar există și o serie de probleme care au același numitor comun. Un exemplu concludent îl constituie faptul că, la mai toate secțiile, angajații sunt nemulțumiți de aparatura medicală, care fie este insuficientă, fie nu se ridică la standardele la care ar trebui să se situeze. Tot la capitolul nemulțumiri se regăsesc dotarea necorespunzătoare din secții, dar și salarile mici. La acest din urmă capitol, părerile sunt împărțite. Dacă pe unii remunerația lunară îi nemulțumește, pe alții nu pare să-i încurce. O altă concluzie la care s-a ajuns după centralizarea a 696 de chestionare este că factorul comunicare – ne referim la cel dintre secții – lasă foarte mult de dorit. De asemenea, mulți dintre angajații Spitalului Județean de Urgență Neamț și-au manifestat nemulțumirea în legătură cu siguranța în muncă, domeniu în care consideră că este nevoie de îmbunătățiri substanțiale.

Și dacă până acum am amintit în mare parte nemulțumirile angajaților, în conformitate cu răspunsurile bifate, pe proprie răspundere, în chestionare, se impune și precizarea că, totuși, condițiile de muncă ale salariaților acestei unități spitalicești încep să se îmbunătățească.

„În ultima vreme, au început să se efectueze diverse lucrări de modernizare în secții, pentru ca atât personalul medical, cât și pacienții internați în oricare din secțiile spitalului să poată avea cele mai bune condiții. Într-una din „aripile” policlinicii se lucrează intens, în secții se fac lucrări de igienizare, spălătoria va deveni în scurtă vreme funcțională. Totul se face, până la urmă, în funcție de fondurile de care dispunem, dar și de sponsorizările pe care oamenii de bine ni le pun la dispoziție, total dezinteresat. Cum sunt, cum nu sunt, trebuie să ne descurcăm”, ne-a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Neamț.

Doctorul Lazăr este determinat să schimbe radical fața unității medicale pe care o conduce. „Vreau ca parterul și etajele I, II și III ale spitalului să arate așa cum arată etajele IV și V, demne de o unitate medicală de nivel european. Pentru aceasta, avem nevoie de fonduri și vom căuta soluții să le atragem. Un pacient trebuie să simtă o ameliorare a stării de sănătate chiar în momentul în care pășește într-un spital, iar asta depinde în foarte mare măsură de condițiile pe care i le putem oferi”, a conchis managerul SJU Neamț.

Alex SÎRBU

Articolul precedentBolnavul de SIDA – arestat la domiciliu
Articolul următorPoliţist nemţean la vânătoare de braconieri arheologici

1 COMENTARIU

  1. Domnul Lazar trebuie sa FACA REFORMA SANITARA IN spital,NU REFORMA hoteliera.Relatiile medici-pacienti,MEDICI-CONDUCERE DE SPITAL .si mai ales impunerea respectarii legii si a ETICII …SUNT IMPORTANTE.VARUIND PERETII NU IUNSEAMNA CA SE FACE REFORMAAAAAAAAAAAAAAAAA!!

Comentariile sunt închise.