Poliţist nemţean la vânătoare de braconieri arheologici

Singurul specialist în protejarea patrimoniului cultural naţional pe care îl are în schemă Poliţia Neamţ a fost la Braşov, în week-end, la o acţiune care s-a defăşurat la târgul filatelic şi numismatic organizat acolo. IGPR nu a convocat doar ofiţerul din judeţul nostru la această acţiune, ci şi specialiştii din Braşov, Alba, Caraș-Severin, Constanța, Hunedoara şi Timiş, exact inspectoratele care au în lucru dosare penale de braconaj arheologic. La târg erau 125 de participanţi, mulţi din Neamţ, dar nici unul cu probleme. În schimb 7 bărbaţi, cu vârste între 35 și 61 ani, din județele Bihor, Buzău, Caraș Severin, Sălaj și din municipiul București scoseseră la vânzare 154 de monede antice şi medievale, pentru care nu aveau documente, deci este posibil să provină din braconaj arheologic.

“Cele 154 de monede au fost ridicate în vederea confiscării, fiind ulterior predate reprezentanților Direcţiei Județene pentru Cultură Brașov”, se arată în comunicatul IGPR. “De asemenea, poliţiştii au aplicat 7 sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite”. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...