La inițiativa lui Andrei Sandu, un economist din Târgu Neamț, care lucrează într-o companie din București, s-au strâns peste 500 de semnături pe o petiție care va fi înaintată mâine, 18 iulie, Primăriei Târgu Neamț și Poliției locale.

Semnatarii le cer autorităților să aplice legea ”într-o manieră nediscriminatorie”, subiectul petiției fiind problemele țiganilor și, mai ales, soluțiile pe termen lung. Petiția va fi depusă în viitorul imediat și la Inspectoratul Județean de Jandarmi Neamț, precum și la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ. Evident, pe măsură ce vor fi identificate probleme care țin de atribuțiile altor instituții, documentul va ajunge și la sediile acestora.

În urma acestui demers, vom privi cu multă atenție felul în care autoritățile aleg să răspundă pe termen mediu și lung”, se arată în petiție. ”Suntem conștienți și apreciem faptul că s-au luat deja unele măsuri pentru îmbunătățirea situației, dar nu ne dorim o atitudine “hei-rupistă” (de moment) și nici intervenții în forță doar pentru a da bine pe sticlă, ci o strategie pe termen lung pentru rezolvarea tuturor acestor probleme, din partea tuturor celor pe care îi plătim să gestioneze orașul. Demersul nu este unul îndreptat împotriva unei etnii, ci mai degrabă unul pentru identificarea elementelor contraveniente/ infracționale din mijlocul acestei comunități și sancționarea lor conform legilor existente și principiului egalității între cetățeni”.

Părinții lui Andrei Sandu și o parte importantă a familiei sale locuiesc în Târgu Neamț, în Vânători și în împrejurimi, așa că demersul a fost urmarea scandalului de stradă care a afectat întreaga zonă. Nu este, însă, primul astfel de demers, pentru că problemele sunt vechi, știute, dar tratate cu un fel de toleranță nesănătoasă și neproductivă.

În urmă cu vreo 3 ani, am strâns semnături de la oamenii de pe două străzi pentru că, zi de zi, se adunau căruțe în fața Bisericii Haralambie, deși exista o hotărâre de consiliu care le interzicea accesul în oraș, dar nu se aplica”, ne-a declarat Andrei Sandu. ”Atunci am avut mai puțină treabă cu primăria – am depus petiția la registratură și cam atât. Cu poliția am discutat mai mult. Pentru moment, chiar a părut că au înțeles toți care sunt nemulțumirile și s-au mobilizat… exemplar aș fi spus atunci. Dar, ca orice minune, a durat 3 zile”.

În opinia inițiatorului strângerii de semnături, aspectele deranjante pentru ideea de siguranță a omului aflat pe stradă, dar și pentru ideea de oraș civilizat pornesc de la oamenii străzii, care se agață de trecători în fiecare intersecție, până la tâlhării, încălcarea proprietății, amenințări, pedofilie, corupere și exploatare de minori.

Lista e foarte lungă, însă și lista de legi pe care autoritățile le au la dispoziție și le pot aplica, dar nu o fac – din motive care mie, personal, îmi scapă – este la fel de lungă”, a mai precizat Andrei Sandu. ”Invocă mereu cerșetoria și faptul că nu au ce face pentru asta… deși faptele sunt mult mai multe, unele din ele foarte grave și cunoscute, foarte la vedere. La fel cum și construcțiile de pe domeniul public fără autorizație, pe care le descoperă abia acum, au fost în tot acest timp la vedere. Petiția este un demers pentru normalitate, pentru aplicarea legii în mod egal pentru toată lumea. E adevărat, romii sunt cetățeni români și au aceleași drepturi ca toți ceilalți, dar au, simultan, și aceleași obligații. Obligații pe care foarte mulți dintre ei nu le respectă”.

Cristina MIRCEA