Cel mai mare teolog neotestamentar român odihneşte la Cut
Vineri s-au împlinit 141 de ani de la naşterea unui om important care a trăit în acest judeţ, teologul Vasile Gheorghiu. Sucevean la origini, născut la 16/28 iunie 1872, la Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, trecut la cele veşnice la 29 noiembrie 1959, în satul Cut, comuna Dumbrava Roşie. Provenea dintr-o familie de ţărani înstăriţi şi evlavioşi. A urmat şcoala primară în oraşul natal (1882-1890), apoi liceul la Suceava (1882-1890), având înclinaţii în special spre studiile matematice şi spre cele de cultură clasică-greacă şi latină. A mers la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1890-1894), obţinând, aici, doctoratul în teologie (1897). În 1896 a fost hirotonit preot ajutător în Vilancea şi detaşat preot la Toporăuţi în Eparhia Bucovinei, de unde, după 3 luni, a plecat în străinătate pentru specializare în studii biblice şi exegeza Noului Testament. A ajuns la Viena şi a urmat cursurile Facultăţii de Teologie romano-catolică şi protestantă, apoi a mers la Bonn, Breslau (astăzi Wroclaw) şi Leipzig (1897-1899). Devenind docent în 1901, a ocupat Catedra de Studiu biblic şi Exegeză a Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca profesor agregat (1905), apoi titular (1908), funcţionând, aici, până la pensionarea din anul 1938, având şi funcţia de decan, în trei rânduri. El a mărturisit: „Am căutat, întotdeauna, să conving pe elevii mei despre adevărurile propuse şi să-i fac ca ei să simtă toată frumuseţea, farmecul şi folosul acestora pentru viaţa lor creştină. Am avut în vedere formarea unor caractere specific-creştine, despre care să pot zice, cu cuget curat, că sunt vrednici de a fi preoţi ai Domnului Iisus Hristos”. Pe scară ierarhică a avansat ca: protoprezbiter (1908), arhipresbiter stavrofor (1918), mitrofor (1925), consilier mitropolitan onorar, prim preşedinte al Consistoriului spiritual central din Bucureşti (1925-1927) şi preşedinte al Asociaţiei clerului ortodox din Bucovina. A fost director al revistei „Candela”, preşedinte al comitetului director al foii bisericeşti „Păstorul” din Cernăuţi, preşedinte al Societăţii pentru cultura şi literatura poporului român din Bucovina (1921-1929), membru de onoare al societăţilor: „Academia Ortodoxă”, „Arboroasa”, „Bucovina”, „Dacia”, „Junimea” şi „Moldova”. Om de o vastă cultură enciclopedică, preotul profesor Gheorghiu este considerat drept cel mai de seamă teolog neotestamentar român. A lăsat o mulţime de lucrări cu caracter teologic. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în ziua de 1 mai 1938. În 1939, preotul profesor doctor Grigorie T. Marcu de la Sibiu, fostul său student, apreciindu-i munca neobosită şi valoarea operei, i-a dedicat un elogios studiu. A trecut la cele veşnice tăcut şi modest, cum a fost toată viaţa, în ziua de 29 noiembrie 1959, în satul Cut din comuna Dumbrava Roşie, fiind prohodit în ziua de 3 decembrie şi înmormântat lângă zidurile bisericii satului, veghind din dedesubtul a toată zidirea, pentru binele neamului său. Au venit aici să aducă floarea recunoştinţei: preotul Scarlat Porcescu, diaconul profesor universitar doctor Orest Bucevschi – fostul său coleg de la Facultatea de Teologie din Chişinău, preotul profesor universitar doctor C. Sârbu de la Sibiu şi mulţi alţii. Fiind exclus din Academia Română de către regimul comunist, a fost repus în drepturi ca membru de onoare al Academiei Române la 3 iulie 1990. Preotul profesor doctor Haralambie Rovenţa – titular la Catedra de Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Bucureşti a afirmat că opera preotului profesor Gheorghiu „va putea fi depăşită în viitor, dar oricând se va aminti în pregătirea studiilor Noului Testament, la noi, că profesorul Gheorghiu a fost cel dintâi îndrumător al acestor studii pe făgaşul adevărat ortodox şi ştiinţific”. A mai scris aproape 100 de studii, articole, predici şi recenzii în „Candela”, iar spre sfârşitul vieţii în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” şi „Mitropolia Banatului”. O serie de lucrări au rămas în manuscris (Comentarii la Evangheliile de la Ioan, Marcu şi Luca, Epistolele I şi II Corinteni, Galateni şi Iacob). Cea mai însemnată operă a sa, în manuscris, rămâne ediţie critică a cărţilor Noului Testament: Novum Testamentum graece cum apparatu critico, singura până acum în literatura teologică ortodoxă. Alte manuscrise s-au pierdut în 1940, în timpul ocupaţiei sovietice a Bucovinei.
Nicolae SAVA
