narcis-cretulescu

La 3 decembrie 1835, se năştea la Costeşti, Botoşani, în familie de preot, un mare arhiereu şi istoric al Bisericii, fost stareţ la Neamţ 7 ani, Narcis Creţulescu. Intră de tânăr în Mănăstirea Neamţ (1850), unde urmează cursurile Seminarului monahal de acolo (1855-1859), apoi continuând la Seminarul superior de la Socola (I 861 – 1866), un an la Facultatea de Litere din Iaşi (1866/1867). Este călugărit la mănăstirea Neamţ sub numele Narcis (1859), ierodiacon (1863), ieromonah (1867). A fost preot militar, profesor de limba română la diferite şcoli din Brăila, Ismail, Bucureşti şi Iaşi (1867-1880), protosinghel (1874), egumen la mănăstirea Sf. Sava din Iaşi (1877-1880), arhimandrit (1880), arhiereu titular pentru Mitropolia Moldovei, cu titlul „Botoşăneanul” (ales în 1880, hirotonit 1881), ocupând  însă  postul de profesor, apoi director al Seminarului din Huşi (I 880- 1886). În dec. 1886 demisionează din toate funcţiile şi se retrage la, mănăstirea Neamţ, unde a trăit până la sfârşitul vieţii, iar între anii 1902 şi 1909 a fost stareţ al mănăstirii. A scris câteva lucrări despre mănăstirile din Moldova, a cules inscripţii şi însemnări. A trecut la cele veşnice la 1 martie 1913, la Târgu Neamţ. A visat să alcătuiască  monografiile tuturor mănăstirilor din ţară. A scris: Istoria sfintei mănăstiri Gorovei, Dorohoi, 1898; Mănăstirea Bistriţa, Piatra Neamţ, 1900; Istoria sfintei mănăstiri Râşca, Fălticeni, 1901; lstoria Cetăţii Neamţu, Bucureşti, 1905, ş.a. În volumul “Foi de toamnă”, Mihail Sadoveanu i-a dedicat câteva pagini emoţionante: “Bătrânul vlădică avea un suflet de cronicar, naiv şi simplu. Era şi puţin poet. Din felul cum istorisea, din faptele şi icoanele sigure pe care mi le punea înainte, mi-a rămas impresia că am înainte-mi un om care a fost martor şi a văzut cu ochii lui. Rostea nume de ctitori: Bogdan Vodă, Alexandru, Ştefan Vodă, Petru Rareş. Erau cunoştinţe de-ale lui şi-i ştia de-aproape. Ofta amintindu-şi de feţe cuvioase ale trecutului – de un Paisie, un Varlaam, un Veniamin. Despre ei stă scris pe ziduri, pe cruci şi-n urice, zicea el. Unii sunt zugrăviţi şi-n bisericile noastre. În înfăţişarea lui simplă de bătrân de demult, era ceva nespus de simpatic. Ca om singuratic, ţărcuit în muţenia chiliei lui, vorbea mult şi cu înflăcărare”. (N. SAVA)

Articolul precedentNici oralul nu mai e ușor
Articolul următor1.669 de cereri pentru ajutoarele de încălzire