narcis-cretulescu

La 3 decembrie 1835, se năştea la Costeşti, Botoşani, în familie de preot, un mare arhiereu şi istoric al Bisericii, fost stareţ la Neamţ 7 ani, Narcis Creţulescu. Intră de tânăr în Mănăstirea Neamţ (1850), unde urmează cursurile Seminarului monahal de acolo (1855-1859), apoi continuând la Seminarul superior de la Socola (I 861 – 1866), un an la Facultatea de Litere din Iaşi (1866/1867). Este călugărit la mănăstirea Neamţ sub numele Narcis (1859), ierodiacon (1863), ieromonah (1867). A fost preot militar, profesor de limba română la diferite şcoli din Brăila, Ismail, Bucureşti şi Iaşi (1867-1880), protosinghel (1874), egumen la mănăstirea Sf. Sava din Iaşi (1877-1880), arhimandrit (1880), arhiereu titular pentru Mitropolia Moldovei, cu titlul “Botoşăneanul” (ales în 1880, hirotonit 1881), ocupând  însă  postul de profesor, apoi director al Seminarului din Huşi (I 880- 1886). În dec. 1886 demisionează din toate funcţiile şi se retrage la, mănăstirea Neamţ, unde a trăit până la sfârşitul vieţii, iar între anii 1902 şi 1909 a fost stareţ al mănăstirii. A scris câteva lucrări despre mănăstirile din Moldova, a cules inscripţii şi însemnări. A trecut la cele veşnice la 1 martie 1913, la Târgu Neamţ. A visat să alcătuiască  monografiile tuturor mănăstirilor din ţară. A scris: Istoria sfintei mănăstiri Gorovei, Dorohoi, 1898; Mănăstirea Bistriţa, Piatra Neamţ, 1900; Istoria sfintei mănăstiri Râşca, Fălticeni, 1901; lstoria Cetăţii Neamţu, Bucureşti, 1905, ş.a. În volumul “Foi de toamnă”, Mihail Sadoveanu i-a dedicat câteva pagini emoţionante: “Bătrânul vlădică avea un suflet de cronicar, naiv şi simplu. Era şi puţin poet. Din felul cum istorisea, din faptele şi icoanele sigure pe care mi le punea înainte, mi-a rămas impresia că am înainte-mi un om care a fost martor şi a văzut cu ochii lui. Rostea nume de ctitori: Bogdan Vodă, Alexandru, Ştefan Vodă, Petru Rareş. Erau cunoştinţe de-ale lui şi-i ştia de-aproape. Ofta amintindu-şi de feţe cuvioase ale trecutului – de un Paisie, un Varlaam, un Veniamin. Despre ei stă scris pe ziduri, pe cruci şi-n urice, zicea el. Unii sunt zugrăviţi şi-n bisericile noastre. În înfăţişarea lui simplă de bătrân de demult, era ceva nespus de simpatic. Ca om singuratic, ţărcuit în muţenia chiliei lui, vorbea mult şi cu înflăcărare”. (N. SAVA)