aleho
pietricica turism

papagalii fara bilet

Din surse demne de ceea ce lipsește majorității ce ne conduce, aflăm că ieri o fost o zi mai dificilă pentru dom` suptprefect de la târgu` cu cetate și mai lejeră pentru gingașa doamnă vice de la cejeu. Ca să facem lumină, ieri o fost proba orală la egzamenul de la școala pentru foncționari publici de rang. Acuma, din ce știm, dom` suptprefect era vesel, deci s-o priceput, dar nu știm nemica de gingașa doamnă vice, care și-o închis telefonu. Că din motive de oboseală, că nu era semnal, nu știm, dar o să aflăm imediat ce ajunge în urbe. Junele suptprefect s-o cam mirat că știm de oralul de la școlile lui, dar uită un lucru esențial, că fără unu nu eram patru și, conform lui Einstein, bârfa se propagă mai iute ca sunetu`, așa că voila de vezi. De asemenea, pă miercuri urmează la orale și junele dom` prifect, și, după cum zice cumătru` cu perciunii ajustați, o să fim fleașcă de foncționari de rang înalt, adică cadaou mai bun de Moș Neculai, nici că se putea. Harașo, harașo!

Soțietatea Eco Târgu Neamț are un nou șăf. Și ce dacă, o să ziceți mai mult ca sigur, că e plină lumea de șăfi, șăfuți și șăfuleți. Da, numai că prezentu` șăf este un desăvârșit în domeniu, profesionalism cât cuprinde, deontologie cârca, etică ireproșabilă, super calificat în strânsul și reciclarea fierului vechi de pe la noi. Primele trăsături sunt din recomandarea unei distinse șăfe de la doamnele den pesedeul de supt cetate, care în calitate de nănașă a suspomenitului, i-o netezit ascensiunea prin aburcare la beroul ăsta. Acuma, trecem peste faptul că insul o să aibe de scos castane fierbinți din jar, dar ne gândim la oarece legături pe supt tejghea cu premăria, că de bine de rău se mai manâncă o pită caldă din coada pixului cu care se semnează oarece hârtii, hârțoage și docomente. Pe de altă parte, doamna nașă are gânduri mari, că acuși vine alegerile și cine știe … cine o să numere voturile. Așa că, viitorul atârnă să se rostogolească.

Zumzaie lumea în urbe cum că nu-i cușher să fie ambulanțăle fără șăf, că dacă fiecare face cum îl taie capu`, ajungem să ne ducem singuri la șpetal, care în mâini, care pe coate și genunchi, după nevoi și afecțiuni. Așa că până se limpezesc apele, o jună doamnă doftor o fost instalată interimară, să nu zice lumea că e sat fără câini. Pe de altă parte, nici șăfu de la desepeu nu se simte uscat pe deplin, că cică l-o cam umezit controlul de sus în jos, așa că n-ar fi surpriză mare să avem două concursuri mai încolo. Pentru postu de la ambulanție, presimțim un aflux de doritori, ba chiar o vedem și pă doamna Letiția în blockstarturi, nu ca să ieie postu` ci numai de-al dracu`, să le arate ce și cum se cerne apa la ambulănți. Acuma, noi mai știm de un concurs cu o bibliografie cât Centralul și unde candidații s-o băgat ca să fie sau un fel de hai să haidem, că doar nu era nimeni cu neuronii în izmene să cetească hectare de legi și management. Așa că, pentru neliniștea celor ce or să-și bată capu` să fie șăfi, sigur or să fie candidați scoși ca iepurele din joben de către un magician dă partid sau de alianță. Succesuri pe ramură, asadar.

1 COMENTARIU

  1. Foarte SUCAR pamfletul si cu multa subintelesuri! Dar vorba condeiasului…musai sa nu ai neuronii chicati in izmene!

Comments are closed.