Primăria Roman a centralizat solicitările depuse pentru primirea ajutorului de încălzire. Nu mai puțin de 1.669 de romașcani vor beneficia în această lună, pentru noiembrie, de sprijinul acordat de stat. Cele mai multe solicitări au venit din partea locatarilor care se încălzesc cu gaz metan, în total fiind depuse 1.504 dosare. Alți 131 de romașcani s-au încadrat în condițiile legii pentru a primi ajutor pentru încălzirea cu lemne, iar doar 34 au îndeplinit cerințele pentru încălzirea cu energie electrică. Pentru aceștia din urmă s-a realizat și ancheta socială la domiciliu, pentru a se confirma veridicitatea celor declarate. De altfel, reprezentanții Primăriei, dar și cei ai Agenției de Prestații Sociale, vor face și alte verificări, prin sondaj, pentru a nu apărea declarații în fals. (C.M.)

1.669 de cereri pentru ajutoarele de încălzire
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
Stiri fierbinti
Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit
O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...
ACTUALITATE
Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit
Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...
Stiri fierbinti
FOTO. Accident devastator la Oltenești, județul Vaslui – o femeie și-a pierdut viața, o alta are o mână amputată
O femeia și-a pierdut viața, o alta a fost transportată cu elicopterul SMURD...
INFRACȚIONAL
Bacău. Percheziții pentru identificarea unor tâlhari – trei bărbați au fost arestați
Trei bărbați cu vârste de 22, 23, respectiv 30 de ani, au fost...
ACTUALITATE
98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan
Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...
INFRACȚIONAL
Femeie din Roman pusă sub acuzare pentru cinci infracțiuni – polițiștii au reținut-o pentru 24 de ore
O femeie de 38 de ani, din Roman, a fost reținută pentru 24...
INFRACȚIONAL
Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital
O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...
ACTUALITATE
Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman
Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...
RELIGIE
FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva
Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...
ACTUALITATE
Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte
Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...


