Sub acest titlu prezentăm fragmente din lucrarea lui Radu Mihai Crişan, “Spre Eminescu. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului”, ediţia a III-a revizuită, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2005. Afirmaţiile lui Mihai Eminescu, în fragmente din presa de acum 150 de ani, sunt de o actualitate izbitoare, din care cauză cartea nu a circulat, fiind foarte puţin cunoscută.
„Sărăcia e izvorul a aproape tuturor relelor din lume: boala, darul beţiei, furtişagul, zavistuirea bunurilor altuia, traiul rău în familie, lipsa de credinţă, răutatea, aproape toate sunt câştigate sau prin sărăcie proprie sau, atavistic, prin sărăcia strămoşilor. Sărăcia trebuie luată în înţelesul ei adevărat. Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are. Că este aşa ne e dovadă suma de cuvinte cari însemnează relele morale prin cuvinte împrumutate sărăciei şi boalei. Mişel, altă dată însemna sărac, azi înseamnă lipsă de calităţi morale. Tot astfel, «misérable» francez şi «elend» german. Odată voievozii româneşti dăruiau prin hrisoave pe «mişei» în înţelesul lor, astăzi mişeii în înţelesul nostru stăpânesc toată ţara de la un capăt la altul”.„Deci condiţia civilizaţiei statului e civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic e curat muncă zădarnică. Dar aşa au făcut liberalii noştri. În loc de a-şi arunca privirile la răul esenţial al societăţii s-au ţinut de relele accidentale şi fără însemnătate. În veacul nostru se-nmulţeau trebuinţele, deci trebuia înmulţită producţia şi braţele producătoare. Din contră am urmat. Numărul producătorilor dă îndărăt, deci e supus la o trudă mult mai mare decât poate purta; şi se-nmulţesc – cine? Cei cari precupeţesc munca lui în ţară şi în afară şi clasele parazite”.
