pietricica turism

eugen lovinescu

* Într-o noapte de August 1914, trei literaţi români (Eugen Lovinescu, Octavian Goga, Victor Eftimiu) au fost ultimii clienţi ai celebrei cafenele „Vachette”. Odată cu plata consumaţiei, obloanele s-au tras pentru totdeauna, după care, vorba lui Verlaine, s-a băut „vinul alb al dimineţii”. Trei români semnând actul final al unei legende din lumea artistică pariziană. Acest instantaneu l-aş plasa în istoria literaturii la capitolul „ELOGVE”(cuvânt inventat din iniţialele celor trei), vrând să însemne „revelaţii neaşteptate”… Elogvent, nu?

* Promovarea tinerelor talente nu era vorbă goală la E. Lovinescu: Ion Barbu, Camil Petrescu, „dioscurii” Dan Petraşincu şi Ieronim Şerbu, Dimitrie Stelaru, Virgil Gheorghiu, Bogdan Amaru (sprijinindu-l şi cu bani). Plus o ceată de amazoane, nu doar doamna Hortesia Papadat-Bengescu. Într-o discuţie cu Şerban Cioculescu, maestrul îl întrebase, succesiv: „E o scriitoare excelentă Ioana Postelnicu, nu-i aşa?” Tăcere. „Dar îi este superioară Cella Serghi, nu-i aşa?” Linişte deplină. „Şi cea mai talentată dintre toate este Sorana Gurian, nu-i aşa?” De-abia acum, Cioculescu îşi exprimase nedumerirea: „Maestre, nu vă supăraţi! Cum vine asta? Excelentă, mai excelentă, cea mai excelentă?” După conu Evghenie, superlativul avea grade de comparaţie numai în literatura feminină.

* O ultimă mizerie pământeană: la „sborul” spre eternitate al lui Eugen Lovinescu (printre altele şi-a susţinut cu succes doctoratul la Sorbona), o gazetă, „foaie de pripas”, anunţase că „a murit E. Lovinescu, profesor secundar”. Răutate de eră terţiară…

* La liceul „Matei Basarab”, tânărul profesor E. Lovinescu era socotit printre cei moderni (preda peste tematica programei analitice). Cerându-le elevilor să dea exemplu de cuvinte compuse precum telegraf, telefon, unul dintre ei exemplificase, savant, cu… telemea?! Fusese pedepsit cu datul afară de la oră. Modernismul e una, moderaţia, cu totul altceva…

* Două săbii literare ce nu încăpeau în aceiaşi teacă: E. Lovinescu şi G. Călinescu. Şi câte asemănări între ei: autori de mari şi importante Istorii ale literaturii, prolifici, amândoi „Escu” şi cu prenumele rezumat la o singură literă, ambii morţi de ciroză.

* Eugen Lovinescu nu-i plăcea cucoanei Săftica Millo, cum răpide se va băga de samă dintr-un schimb de vorbe cu fălticineanul Mihail Sadoveanu. „Stimată doamnă, a fost premiul întâi în toate clasele, are o memorie extraordinară”. „Tare frumos”. „Iar acum e un mic savant; a spăriat Universitatea”. „Îmi pare rău, n-am ce-i face; ar fi trebuit poate descântat de pe când era de ţâţă”… Mai zi ceva cucoanei Săftica…„  Totuşi te spărie întâi Universitatea, apoi universalitatea la conu’ Evghenie’, ţâţâi eu, ca să mângâi orgoliul acestui nedreptăţit „dascăl de liceu”, sorbonist de Paris…

* În „Masca apoloniană a lui E. Lovinescu”(1930-1931), G. Călinescu rezumase cultura acelui timp la trei măşti: „aceea de aramă vicleană cu bărbi asiriene a d-lui Iorga, masca vânătă, de meduză, a lui Vasile Pârvan, şi efigia candidă a d-lui E. Lovinescu”. Carnaval!

* Una dintre victimele tabletelor argheziene a fost prolificul staroste al „Sburătorului”: „Domnul Eugen  Lovinescu, o cunoştinţă veche şi o precocitate literară, era la paisprezece ani de două ori mai abundent decât Balzac şi de trei ori mai genial ca Goethe. Mâna lui scrisese din vreme câteva volume. La torentul de mediocritate al literaturii mai noi, domnul Lovinescu a contribuit cu o dărnicie splendidă”. Înţepături cu dureroasa „Seringă” argheziană.

* Doi moldoveni din Fălticeni se detestau reciproc (desigur, la nivel estetic). La un moment dat, pe E. Lovinescu nu-l mai interesa ce scrie Sadoveanu, „mereu acelaşi în toate cărţile sale”. Mare i-a fost surpriza atunci când conu’ Mihai i-a mărturist că, fiind îndrăgostit la 60 de ani, a scris poezii de iubire. „Dom’  Cioculescu”, comentase conu’  Evghenie, „îţi închipui, a renunţat la proiectul lui şi am scăpat de o lectură neplăcută”…

* Cele 4 tablouri ale lui E. Lovinescu, creionate de G. Călinescu în 7 ani de zile (1930-1937): 1. „are pasiune literară, dar n-are pasiunea literaturii”. 2. „Ajutat de un talent literar, până acum refuzat oricărui alt critic, d. E.L. stăpâneşte în aşa chip arena criticii, încât are duşmani, nu şi adversari”. 3. „D.  E.L. a venit cu masca făcută, idealizată de la început, de sub care nu va ieşi niciodată”. 4. „Între vasta erudiţie a lui Maiorescu şi curiozitatea extraordinar de competentă a multor tineri, d. E.L. rămâne, în ciuda aparenţelor, unul dintre cei mai puţini cultivaţi scriitori, cu care nu poţi discuta decât chestiuni de strictă acualitate literară”. Lovise cu bâta (de baseball) în Lovinescu.

* Despre oscilaţiile critice ale lui Călinescu,  doctorul de la Sorbona, E. Lovinescu, credea că se înscriu în logica sintagmei: „Multora le place brânza cu smântână, eu prefer Simfonia a V-a a lui Beethoven”. Eroica răutate dintre corifei…