talcioc 01

* peste 400 de oameni s-au târguit duminică în spatele Bazarului

În fiecare duminică dimineață în Piatra-Neamţ, sute de oameni se adună în spatele Bazarului ca să vândă, să cumpere şi să-şi facă plăcerea de a se târgui pentru produsul ales. Comercianţii se trezesc cu noaptea în cap şi de la ora 5 dimineaţa încep să-şi înşire, pe categorii, toate bunurile pe care încearcă să le vândă.  Sunt obiecte personale, unele vechi de zeci de ani, altele în perfectă stare de funcţionare. Stau întinse pe jos sau pe maşini şi îşi aşteaptă clienţii. De toate categoriile sociale, negustorii vin din toate colţurile judeţului. Cu căruţele, cu maşinile de fiţe sau cu cărucioare cu care îşi cară marfa. E atmosfera de talcioc pe care am găsit-o şi noi duminica aceasta în spatele bazarului din Piatra-Neamţ. Un furnicar de peste 500 de oameni vindea, cumpăra, negocia pentru cel mai bun preţ. Am găsit de la piuliţe uzate, vândute cu câţiva zeci de bani bucata, până la cojoace de piele, calculatoare sau caciucuri de iarnă. În acelaşi perimetru şi amestecate se vând şi electrocasnice, cărţi, telefoane mobile, obiecte de decor, aparate foto, pantofi, jucării, dar şi colecţii de monede sau timbre.

Comerciant: “Lumea e tare săracă”

Pentru domnul Costică, acesta ar fi al optulea an în care fiecare duminică dimineaţă e ocupată: “Duminica e ziua mea preferată. Sunt pensionar. N-am prea multe lucruri de făcut, vă daţi seama. Vin aici, la talcioc, scot marfa şi-o aşez frumos pe pătura asta pe care o vedeţi aici. O pun pe categorii. Am aparatul ăsta foto, stă lângă cabluri. Am bărdiţa, o aşez lângă cuţite. Mai am şi ceva încălţăminte de-a neveste-mii, o pun separat. Tot ce vedeţi aici e de vânzare astăzi. Am dat deja ceva mărunţişuri. Dar ştiţi cum e la talcioc, aici? Dimineaţa, la prima oră, la ora 6 chiar, vin aici numai oamenii care caută chilipiruri. Dacă ar putea să cumpere doar lucruri de1-2 lei bucata. Aşa e lumea, e săracă, n-avem ce-i face. Eeee, noi aşteptăm totuşi ora asta la care-aţi venit dumneavoastră, de exemplu. Că vin şi oameni cu câteva sute de lei la ei şi aşa avem şanse să vindem şi produsele mai scumpe. Oricum, nu ne îmbogăţim. Asta-i clar. Eu dacă plec cu 50 de lei câştig de-aici, să zic bogdaproste. Dar pentru noi, că suntem pensionari, e suficient. Îi dau neveste-mii şi cumpără de mâncare de ei. Asta-i viaţa. Trebuie să supravieţuim şi noi”.

Negociere şi preţuri derizorii

Cele mai multe dintre miile de obiecte aşternute în faţa trecătorilor au preţuri derizorii faţă de valoarea la care ar fi fost puse în vânzare, noi, pe rafturile magazinelor. Cel mai mare avantaj în talcioc e posibilitatea de a negocia. Unii pleacă cu sacoşele şi portbagajele pline, alţii cu mâinile în buzunare: „Am deja aproape o oră de când mă plimb prin târg. Am căutat nişte veselă de mai bună calitate. Nu am găsit nimic deosebit pe care să îmi cheltuiesc banii. Poate data viitoare”, ne spune doamna Rodica, o pensionară care vine în fiecare duminică în talcioc. Totuşi, bucuria de a vinde şi cumpăra chilipiruri nu e de ieri de azi şi nici n-a fost inventată de români. La mare căutare, astfel de talciocuri au loc zilnic sau săptămânal în state precum Austria, Germania, Franţa sau Spania. De regulă, Primăriile oraşelor sau satelor în care urmează să se organizeze târgul stabilesc locul acestuia şi preţul de intrare, dacă e cazul.

 

Ioana HAGI-STAN