0:00

Sub ameninţarea fugii în privat, Medicii cer să nu fie consideraţi funcţionari publici, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Medicii din Târgu-Neamț sunt, la unison, împotriva deciziei Curții Supreme, care spune că medicii angajați la spitalele de stat sunt funcționari publici și pot fi trași la răspundere, în penal, dacă au luat mită sub formă de „atenții” din partea pacienților. Secţia penală a Curţii Supreme a decis, pe data de 3 decembrie, că medicii angajaţi la spitalele de stat sunt funcţionari publici. Judecătorii au fost chemaţi să se pronunţe dacă, de acum încolo, medicii vor putea sau nu fi anchetaţi, trimişi în judecată sau condamnaţi, dacă iau mită pentru a-şi face treaba. Curtea Constituțională a României a decis încă de la începutul anului că funcţionari publici sunt şi acele persoane care “funcţionează în baza unei legi speciale şi nu sunt finanţate de la bugetul de stat, exercită un serviciu de interes public şi este supusă controlului sau supravegherii unei autorităţi publice”. Pe 30 septembrie, Parlamentul României a aprobat o ordonanţă a Guvernului Ponta, prin care medicii erau scoşi din categoria funcţionarilor publici. În sistemul judiciar, există două curente de opinie: unul care spune că această lege ar exonera medicii de răspunderea penală în cazurile de luare de mită; altul care spune că definiţia funcţionarului public din legea penală include şi medicii şi o astfel de lege nu poate anula Codul Penal. Judecătorii Curţii Supreme vor dezlega exact această dispută şi vor oferi un răspuns final. Decizia Curţii Supreme este una de interpretare a textelor de lege şi este obligatorie pentru instanţele din România.

„Nu poți să distrugi cariere prin asemenea metode!”

Majoritatea medicilor din Târgu-Neamț sunt de părere că principala consecință a acestei decizii a Curții Supreme va fi exodul medicilor în străinătate. Tudorel Axinia, medic specialist în medicină internă și șeful Secției de Interne din cadrul Spitalului Orășenesc „Sf. Dimitrie” este de părere că această decizie va afecta relațiile dintre medic și pacient.

„Părerea mea este că nu se poate face o echivalare între un act medical efectuat și o reacție compensatorie și emoțională din partea unui pacient, care simte că a fost corect înțeles. Trebuie să ținem cont că între medic și pacient se creează o relație și cei doi doi ajung să vibreze pe aceeași lungime de undă, mai ales atunci când doctorul reușește să pătrundă în intimitatea și sufletul pacientului. Am putea traduce ca fiind o relație de prietenie între cei doi. Oferirea acestui cadou din partea pacientului nu poate fi echivalat cu ceva care să se pedepsească penal. Nu poți să distrugi cariere prin asemenea metode. Iar consecințele pot duce până la distrugerea acestei relații emoționale dintre medic și pacient, se va crea o stare de angoasă la fiecare examinare și va afecta profesionalismul multor medici, pentru că mulți vor fi nemulțumiți. Plus că există riscul să crească exodul medicilor specialiști, mai ales al celor tineri. Din câte cunosc salariile unor medici debutanți sunt foarte mici. Oricum, această decizie a creat printre medici o stare de disconfort”, ne-a declarat dr. Tudorel Axinia.

„Proteste în stradă ale medicilor”

Nici dr. Elena Gabriela Hanganu, medic specialist de medicină internă în cadrul Spitalului Târgu-Neamț, nu vede decizia Curții Supreme decât ca un motiv în plus ca medicii să se îndrepte spre mediul privat de sănătate. Chiar dacă nu a dorit să comenteze prea mult decizia Curții Supreme, dr. Elena Gabriela Hanganu a dat de înțeles că ușor-ușor, medicii vor migra spre sistemul privat de sănătate.

Nici Florin Apostoae, managerul Spitalului Târgu-Neamț, nu a dorit să comenteze decât atunci când această decizie va fi transformată și în lege: „Nu comentez nimic, deocamdată, pentru că nu e nimic bătut în cuie. Dar, oricum, dacă se va întâmpla o să ne trezim cu proteste în stradă ale medicilor”.

„Parcă suntem prea mult jupuiți pe la spitale!”

În legătură cu această decizie a Curții Supreme, cetățenii au păreri împărţite: unii aprobă decizia Curții Supreme, alții sunt împotriva acesteia. Un cetățean din comuna Vânători-Neamţ ne-a povestit pe scurt o întâmplare din spital, când a fost nevoit să de-a atenții și doctorilor și asistentelor, pentru ca mamei sale să-i fie acordată toată atenția: „Nu știu dacă e bine ca medicii să fie arestați pentru că primesc un ban de la pacienți sau rudele acestora, dar ar trebui să se dea o lege care să nu permită sume mari pentru unele servicii medicale. Fiecare din noi dăm atenții medicilor, dar mai dăm și la asistente. Altfel, nu ne bagă nimeni în seamă. Înțelegem că medicii au o mare responsabilitate și au viața noastră în mâini, dar parcă suntem prea mult jupuiți pe la spitale. Dacă nu dai bani la o asistentă, nici nu se uită la tine. Când am fost cu mama, aici la spital la noi, am stat cu ea noaptea să o întorc, să o duc la baie, să o schimb. Chiar dacă am dat bani la asistente, ele nu se bagă la treburi din astea. Cu riscul de a jigni, multe din ele sunt nesimțite și incompetente”.

O doamnă din Târgu-Neamț e de părere că medicii trebuie să fie remunerați pe măsură, ca să nu se mai ajungă la atenții. „Domnule, medicii trebuie să fie plătiți mai mult ca să nu mai fie nevoiți să accepte atențiile. La noi sistemul e de așa natură, încât unde mergi trebuie să dai atenții, altfel, nu te bagă nimeni în seamă. Dar nu mai e mult și o să se ajungă și la noi cum e în alte țări și o să mergem la spitale private. Însă numai cine are bani. Restul, o să moară pe străzi”, ne-a precizat femeia, revoltată. Indiferent de părerile cetățenilor sau ale medicilor, această problemă persistă în România de zeci de ani, un fenomen care a transformat sistemul medical într-unul de supraviețuire!

Ciprian Traian STURZU

Articolul precedentAtenție la țepușele de gheață de la streșini!
Articolul următorDr. OCTAVIAN HUIANU (1938-2014)

2 COMENTARII

  1. „Nu poti sa distrugi cariere prin asemenea metode” nu i-ar fi rusine dobitocului? Dar vieti se pot distruge prin asa metode ca de nu le sari la cap nici nu se uita la tine, poti sa crapi precum un caine.

Comentariile sunt închise.