Dr. OCTAVIAN HUIANU (1938-2014)

A evoca personalitatea doctorului Octavian Huianu este o întreprindere extrem de dificilă, fiind­că nu s-a înscris în tiparele obişnuite. Ea a fost dominată de un profesionalism de înalt nivel, de o deferenţă deosebită fa­ţă de femeile bolnave dar, în mod special, faţă de cele aflate în postura delicată a sarcinii şi a naşterii, când responsabilitatea medicului are în vedere două vieţi, cărora trebuie să le acorde o importanţă egală şi nu le lasă să se risipească.

Spirit vulcanic, exploziv, dublat de nonconformism, neacceptând com­pro­misul de orice natură, impunându-şi sieşi şi celor din jur un comportament adecvat nu a fost un partener şi un conducător co­mod şi a sancţionat lipsa de profesionalism, indiferenţa şi neglijenţele.

Octavian Huianu s-a născut la 21 octombrie 1938, la Oneşti, într-o familie de mici meseriaşi, oameni simpli dar credincioşi, care şi-au crescut cei doi băieţi în spiritul dragostei faţă de semeni şi, mai ales, al respectului pentru muncă.

Aşa se explică de ce, după absolvirea liceului şi satisfacerea stagiului militar, pen­tru a nu-şi pune părinţii în zdruncin, tânărul Octavian s-a înscris la facultatea de medicină fără ştirea lor şi numai după ce şi-a asigurat mijloacele de subzistenţă, din activităţile artistice pe care le desfăşura, le-a mărturisit alor săi că va deveni medic.

După absolvirea facultăţii, ca intern al Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi s-a pregătit pentru o carieră chirurgicală dar, conform regulilor existente, a trebuit să opteze pentru altă spe­­cialitate. A ales obstetrica-ginecologia, pentru care s-a calificat sub îndru­ma­rea unor repu­taţi dascăli.

Repartizat la Focşani ca medic specialist, a făcut schimb de locuri cu un coleg, şi astfel a ajuns la Piatra Neamţ, unde a parcurs toate treptele ierarhiei medicale, devenind, în anul 1980, medic şef al Maternităţii, în urma unui examen pe ţară, la care a fost cotat primul.

A desfăşurat o activitate meritorie, a asistat mii de naşteri şi a îngrijit femeile bolnave, cu de­ferenţă şi bune rezultate. Din nefericire, politica demografică a vechiului regim şi-a spus cuvântul, medicul Huianu a intrat în conflict cu puterea, care nu l-a iertat, ceea ce i-a adus, în anul 1985, con­dam­­narea şi privarea de libertate. Cu credinţă şi speranţă în Dumnezeu, a în­du­rat mi­zeria închisorilor comuniste, dar a practicat medicina de penitenciar, ajutându-şi seme­nii bolnavi. Eli­berat după aproape doi ani de zile, regimul a continuat să-l nedreptăţească, integrându-l ca medic de medicină ge­ne­rală la Bicaz unde, tot pregătirea profesională şi-a spus cuvântul. Deşi putea să asiste, pasiv, a salvat mai multe cazuri de la o moarte sigură, ceea ce i-a adus revenirea în speciali­tate.

Profesionistul care era nu a acceptat măsurile pe jumătate, a cerut plecarea din ţară şi, pentru a se descotorosi de o persoană incomodă, regimul i-a acordat viza de plecare în Germania unde, din păcate, a trebuit să practice activităţi nedemne de calificarea sa.

Revenit în ţară, imediat după revoluţie, şi-a obţinut în justiţie postul şi funcţia uzurpate şi a procedat la reorganizarea specialităţii pe întreg judeţul, ridicând-o la standardele mo­derne, actuale. Pentru cei ce vor să ştie, trebuie afirmat că nu sunt multe serviciile care se pot înscrie cu mortalitate maternă zero, aşa cum o face Maternitatea nemţeană, pentru întreaga perioadă de după revoluţie.

Doctorul Huianu a avut o primă căsnicie, din care au rezultat doi băieţi, amâ­n­doi deveniţi oameni de valoare ai societăţii şi întemeind propriile lor familii. Cel mare, Laurenţiu, este profesor de fizică-matematică, la un liceu din Germania, în vreme ce mezinul, Călin, practică infor­matica şi arta plastică în Bucureşti. Amândoi băieţii i-au făcut pe părinţi bunici dar, cum se vede, bunicul nu le va mai putea veghea creşterea. Vicisitudinile vieţii i-au deter­mi­nat prima soţie, plecată la un tratament în Germania, să aleagă exilul şi să refuze să mai revină în ţară.

Cea de a doua familie, întemeiată cu colega de specialitate şi de serviciu, Luci Huianu, a însemnat căldura cuibului şi împlinirea adevărată, în armonie şi bună înţelegere. Din păcate, familia nu va mai putea aniversa în comun cei 20 de ani de convieţuire. Trecerea în nefiinţă a stâlpului casei a venit mai repede decât se aşteptau dar suferinţa şi sfârşitul vieţii acestuia s-au scurs în deplină demnitate, vegheat şi îngrijit cu un devotament fără egal, de soţia sa.

Doctorul Octav Huianu a reuşit să depăşească neajunsurile unei societăţi ezitante, care nu şi-a găsit nici astăzi echilibrul şi cadenţele, şi-a oferit în mod benevol serviciile de consilier pe probleme de sănătate şi s-a numărat printre puţinii care au reuşit să-i pedepsească pe cei care l-au nedreptăţit şi l-au asuprit.

Din păcate, sfârşitul a venit prea repede, mai înainte de a finaliza o carte a vieţii sale, pe care o pregătea pentru urmaşi, ca o profesiune de credinţă pentru trecerea sa prin viaţă. Poate că ea va apărea postum, pentru a ilustra o viaţă închinată semenilor şi datoriei faţă de societate.

Administraţia municipiului rămâne datoare memoriei sale şi, conform legii, trebuie să-i atribuie numele unei străzi a oraşului.

Dispariţia doctorului Octav Huianu întristează întreaga noastră societate, dar lasă în urmă un nume demn, de medic şi cetăţean, şi urmaşi care să i-l ducă mai departe.

Să ne rugăm pentru odihna sufletului său şi să-i cerem proniei cereşti iertarea păcatelor.
Amin !

 Virgil RĂZEŞU