Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe data de 8 septembrie, în municipiul Roman și în comuna Tămășeni, pentru ridicarea unor elemente de muniție provenite din Al Doilea Război Mondial.

În municipiul Roman, o grenadă de mână defensivă a fost descoperită de angajații unui operator economic care desfășoară activități de prelucrare a sfeclei de zahăr. Muniția a fost găsită în timpul unor lucrări de curățare a instalațiilor tehnologice.

Pirotehnicienii au verificat zona, însă nu au mai identificat alte elemente de muniție. Grenada a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță, urmând să fie distrusă ulterior.

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

 

O a doua intervenție a avut loc în comuna Tămășeni, unde un bărbat a descoperit, în timpul unor lucrări în gospodărie, un proiectil perforant de calibru 100 de milimetri.

Și în acest caz, pirotehnicienii au cercetat zona cu ajutorul echipamentelor din dotarea autospecialei, fără să mai găsească alte elemente de muniție. Proiectilul, provenit tot din Al Doilea Război Mondial, a fost ridicat și transportat în condiții de siguranță, în vederea distrugerii.

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

ISU Neamț recomandă cetățenilor ca, în cazul descoperirii unor elemente de muniție, să nu le atingă, să nu le miște și să apeleze imediat numărul 112.

 

Foto: ISU Neamț

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...