Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea Vicovu de Jos, a mobilizat pompierii militari și echipele voluntare din mai multe localități sucevene.

Alarma s-a dat la ora 20:56. La locul intervenției au ajuns pompierii de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus, alături de lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Vicovu de Jos, Bilca, Gălănești și Voitinel, cu cinci autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un buldoexcavator.

Potrivit ISU Suceava, la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișurilor unui adăpost de animale și al unei bucătării de vară. Flăcările amenințau să se extindă la locuință și la alte construcții din apropiere.

„Au ars acoperișurile construcțiilor pe o suprafață totală de aproximativ 120 mp. Au mai ars circa 5 tone de fân și s-au degradat pereții portanți de la ambele clădiri afectate de incendiu. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar forțele de intervenție au salvat locuința gospodarului, precum și două bovine, două caprine și 30 de păsări de curte”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.

Pompierii au reușit să limiteze propagarea incendiului, iar intervenția s-a încheiat în jurul orei 02:00.

Foto: ISU Suceava

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...

Bărbat din Neamț, dispărut după ce a plecat spre o unitate medicală din Iași

Polițiștii nemțeni caută un bărbat în vârstă de 51...

Senatul elimină admiterea dublă la liceu. Evaluarea Națională rămâne singurul examen pentru clasa a IX-a

Marți, 8 septembrie 2026, senatorii au eliminat prin vot,...