Daniel Harpa este candidatul PSD la Primăria Târgu Neamţ

Daniel Harpa a fost desemnat candidat al PSD pentru Primăria Târgu Neamţ. Anunţul a fost făcut de preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, în cadrul...

Două noi rute turistice la mănăstirile din Neamț prind contur în...

Consilierii județeni și-au dat acordul, pe final de an, pentru materializarea a două noi trasee de pelerinaj în județul Neamț. Pe modelul european, promovat...

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților IPS Pimen a murit

În vârstă de 90 de ani, IPS Pimen a încetat din viață miercuri, după ce în urmă cu o lună a fost diagnosticat cu...

În atenția pelerinilor la mănăstirile Secu, Sihăstria și Sihla!

Ploile care au căzut peste noapte au rupt un pod provizoriu pe care se făcea accesul către mănăstirile Secu, Sihăstria și Sihla. Astăzi, în Miercurea...

Sfânta și Marea Joi-SINAXAR şi RUGĂCIUNE

SINAXAR "În Sfânta şi Marea Joi, dumnezeieştii Părinţi, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii, ne-au pre­dat să prăznuim...

De Buna Vestire: Slujbă de Înviere cu participarea credincioșilor

Astăzi, 25 martie, după întâlnirea dintre premierul Florin Cîțu cu reprezentanții cultelor religioase s-a convenit participarea credincioșilor la slujba de Înviere. La aceste discuții...

O zi de Florii deosebită la Tașca: Părintele Calistrat Chifan va...

Tașca se pregătește să sărbătorească ziua de Florii într-un mod cu totul special, având ca oaspete de seamă pe Părintele Calistrat Chifan de la...

Reguli pentru slujitorii bisericeşti şi credincioşi de Florii şi Înviere

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a publicat miercuri, 8 aprilie, un set de reguli pentru slujitorii bisericeşti şi credincioşi, ce vor trebui respectate...

Actualizare – Doliu la Garnizoana Piatra-Neamț: Preotul Cristian Robert Paraschiv a...

Actualizare: Personalul militar și civil al Garnizoanei Piatra-Neamț transmite familiei greu încercate, sincere condoleanțe și întreaga compasiune în aceste momente de suferință. Persoanele care doresc...

Noi dezvăluiri în cazul fostului episcop de Huși, Corneliu Bârlădeanu

Didina Brănici, fost pedagog la seminarul din Huși, susține că Preasfințitul Corneliu, aflat acum în ”dulce ascultare” la Mănăstirea Văratec din Neamț, a dus...

Dezinfectarea linguriţei de Împărtăşanie impusă prin ordin

Ordinul referitor la accesul în lăcaşele de cult în perioada stării de alertă a fost publicat vineri, 22 mai, în "Monitorul Oficial". Acest document...

Piatra-Neamț. Procesiunea “Drumul Crucii“ din Vinerea Patimilor, 14 aprilie

Credincioșii pot participa și în acest an la procesiunea “Drumul Crucii“, devenită tradiție și ajunsă la a XIX-a ediție. Pelerinajul are loc pe 14 aprilie,...

Drumul Crucii în Vinerea Patimilor

Asociația Creștin-Ortodoxă „În Munții Neamțului” alături de Protopopiatul Piatra Neamț și Asociația Tineretului Ortodox Român Piatra Neamț invită pietrenii astăzi, 26 aprilie, să participe...

Dosar de ultraj după ce Poliția Locală Piatra-Neamț a încătușat un...

Un bărbat care nu purta mască și a fost avertizat de o patrulă a Poliției Locale a fost încătușat ieri după-amiază, în zona Pieței...

Preot Cristian Constantin Andron – Biserica „Sfânta Treime”, sat Mănăstirea Neamț,...

Postul Paștelui în fiecare an, este un timp al pocăinței, al meditării, al unui examen de conștiință și al împăcării cu Dumnezeu, cu semenii,...

SFÂNTA ŞI MAREA LUNI: SINAXAR şi RUGĂCIUNE

SINAXAR În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul losif cel preafrumos şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului. De astăzi...

FOTO: A ars prăznicarul Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” din...

Astăzi, 9 martie, un incendiu puternic a mistuit casa de pomenire a Bisericii "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" din comuna Girov. A fost cât...

Părintele Hrisostom Filipescu s-a întors la Mănăstirea Secu

După o absență de câteva luni, părintele Hrisostom Filipescu a revenit în România și s-a întors la Mănăstirea Secu, fapt confirmat de purtătorul de...