De Buna Vestire: Slujbă de Înviere cu participarea credincioșilor

Astăzi, 25 martie, după întâlnirea dintre premierul Florin Cîțu cu reprezentanții cultelor religioase s-a convenit participarea credincioșilor la slujba de Înviere. La aceste discuții au luat parte Raed Arafat, șeful DSU, coordonatorul campaniei de vaccinare dr. Valeriu Gheorghiță, reprezentanți ai guvernului. Mai rămâne de stabilit dacă se va limita până la ora 2 participarea la slujbă, dar și alte detalii organizatorice. Mesajul autorităților este că, în noaptea de Înviere, credincioșii catolici și credincioșii ortodocși să respecte regulile sanitare de protecție, masca și distanțarea.

Până atunci, Patriarhia Română a transmis un mesaj prin intermediul purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu:

„Întâlnirea de astăzi, 25 martie, organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condițiilor în care se vor desfășura anul acesta sărbătorile pascale, a fost una bazată pe un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenții comune în identificarea soluțiilor optime pentru respectarea libertății religioase și, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare.

Toate cultele religioase au făcut propuneri adecvate situației epidemiologice încă delicate prin care trecem, dar și respectării depline a libertății religioase prin posibilitatea participării fizice a credincioșilor la momentele importante ale sărbătorilor, respectiv la Slujba de Înviere.

Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc).

Elementele concrete referitoare la organizarea și desfășurarea Slujbei de Înviere din acest an vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât și de autoritățile de stat după ce vor fi stabilite de comun acord la nivel de detaliu”.

C.I.

Autor:

Ultima ora

84 de sancțiuni aplicate în urma unei acțiuni pe DN 2

Polițiștii nemțeni au desfășurat astăzi, 14 august, în intervalul...

Video-Foto. Cupa Comunei Vânători-Neamț la șah

Aproximativ 40 de copii au participat astăzi la cea...

Video – Foto. Mobilizare de forțe pe Autostrada A7 în Neamț și Bacău

Lucrările la Autostrada A7 Bacău-Pașcani – cunoscută drept Autostrada...

Week-end cu vreme frumoasă. Cer senin, căldură suportabilă pentru pelerinii de la Paltin – Petru Vodă!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pe...