Inspectorii sanitar-veterinari au fost chemați la Bălțătești, pentru prelevarea de probe de la un porc, care a murit în gospodăria unui localnic. Teama comunității, care a pus perspectiva de a rămâne fără animale în bătătură înaintea confirmării de laborator, a alimentat zvonurile cu pesta porcină africană. Oficialii veterinari au fost la Bălțătești, au luat probe și le-au și trimis pentru analize la laboratorul de la Iași.

ctin lipan dsvsa“Nu este nici un focar de pestă porcină africană în județul Neamț, oamenii s-au speriat când ne-au văzut în localitate. S-au luat probe de la porcul care a murit, am trimis probele de la Bălțătești la laboratorul de la Iași, am discutat cu colegii de acolo, nu sunt semne de pestă porcină africană. Așteptăm rezultatele în câteva zile. Este foarte bine că oamenii sunt conștienți de pericolul pe care-l prezintă această boală nu pentru sănătatea oamenilor, ci din punct de vedere economic și social. Înseamnă că toate eforturile noastre de informare a populației privind măsurile de protecție ce trebuie luate au dat rezultate”, a declarat dr. Constantin Lipan, directorul adjunct al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț.

porciControalele inspectorilor veterinari în această perioadă sunt țintite pe tot lanțul comercial, de la ferme, procesatori și până la comercianți și unități de alimentație publică, inclusiv în trafic, la mijloacele de transport. Potrivit autorității sanitar-veterinare, pesta porcină africană nu are semne distincte. Animalul bolnav moare brusc, decesul fiind primul simptom, potrivit informațiilor ANSVSA:

  • moarte rapidă, intervenită într-un timp extrem de scurt;
  • temperatură foarte ridicată (40,5 – 42◦C) şi stare febrilă;
  • roşeaţă sau învineţire a pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdomenului şi pieptului;
  • lipsa poftei de mâncare, apatie şi împleticire în mers;
  • vomitări, diaree (uneori cu sânge) şi urdori la ochi.

Ultimul anunț oficial al ANSVSA reamintește că evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. (C.I.)

Articolul precedentBorca vrea să ”evadeze” la Suceava. Sau Harghita
Articolul următorLara&Crăciunul Jucăriilor, pe 16 decembrie, la Polivalenta Iaşi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.