0:00

DSV Neamț. Restricții și reguli în zona focarului de gripă aviară cu 28 lebede moarte, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn focarul de gripă aviară H5N1 din municipiul Piatra-Neamț au fost culese până acum 28 de lebede moarte, de pe lacul Bâtca Doamnei. În zona de restricție instituită de DSVSA Neamț sunt în vigoare o serie de măsuri ce trebuie respectate pentru ca boala să nu fie adusă în gospodăriile locuitorilor din zonă care cresc păsări, potrivit comunicatului transmis astăzi, 16 decembrie.

Autoritățile atenționează că și la nivel european se înregistrează numeroase focare de influență aviară, înalt patogenă, la păsările domestice și sălbatice, fiind afectate zone din Italia, Franța, Germania, Marea Britanie, Ungaria, Bulgaria, Olanda, Republica Moldova.

La nivelul României, județul Neamț este afectat de evoluția influenței aviare, înalt patogenă, subtipul H5N1, la păsările sălbatice de pe lacul Bâtca Doamnei, municipiul Piatra-Neamț, până la această dată fiind diagnosticată boala la 28 de cadavre de lebădă de vară recoltate de pe suprafața lacului de către personalul DSVSA Neamț cu sprijinul reprezentantului Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și ai ISU Neamț.

Zona municipiului Piatra-Neamț, lacul Bâtca Doamnei, este o zonă cu un istoric epidemiologic încărcat din punct de vedere a evoluției influenței aviare înalt patogenă, în anul 2017 fiind diagnosticate 52 de cazuri, iar în primăvara anului 2022 alte 7 cazuri de influență aviară.

Pentru gestionarea acestui eveniment epidemiologic, DSVSA Neamț a prezentat și Centrul Local de Combatere a Bolilor Neamț a aprobat planurile de măsuri pentru gestionarea acestor evenimente epidemiologice.

DSVSA Neamț desfășoară următoarele activități în acest context epidemiologic:

  1. Sunt în curs de executare activități de recenzare a efectivelor de păsări din zona infectată stabilită, de identificare a unor eventuale efective de păsări cu semne clinice de boală, de informare a proprietarilor de păsări privind măsurile de biosecuritate ce pot fi aplicate la nivelul exploatațiilor pentru ca boala să nu se extindă din mediul silvatic către gospodăriile populației și către oameni;
  2. Desfășoară campanii de informare a populației prin afișaj stradal în zona lacului Bâtca Doamnei a unor afișe de avertizare privind zona de restricție sanitară veterinară stabilită;
  3. Personalul DSVSA Neamț desfășoară activități de recoltare a cadavrelor păsărilor găsite moarte în zona lacului Bâtca Doamnei, realizează activități de dezinfecție și recoltare de probe pentru realizarea investigațiilor de laborator.
  4. Participă împreună cu reprezentanții IPJ Neamț la acțiuni de control în ”în trafic” pentru monitorizarea și controlul circulației păsărilor în/din/către zona infectată.

DSV Neamț. Restricții și reguli în zona focarului de gripă aviară cu 28 lebede moarte, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPentru a preveni transmiterea bolii din mediul silvatic către efectivele de păsări domestice și către oameni, DSVSA Neamț solicita populației respectarea următoarelor măsuri de biosecuritate:

  • Este interzis accesul păsărilor domestice la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologica naturală sau artificială;
  • Separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor de restul păsărilor domestice;
  • Evitarea creșterii păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ținute închise obligatoriu în spații de cazare special amenajate, atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu au acces păsările sălbatice;
  • Interzicerea adăpării păsărilor domestice cu apa din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice;
  • Evitarea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploatației);
  • Prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și alte animale de companie;
  • Aplicarea unor măsuri suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecții prin folosirea unei încalțăminte dedicate spațiului de creștere a păsărilor domestice sau utilizarea unui amplasament special amenajat pentru dezinfecția încălțămintei;
  • Prevenirea contactului direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă și păsările domestice și alte păsări, în special rațele și gâștele; va trebui limitat pe cât posibil accesul palmipedelor la amenajări hidrologice; accesul acestora la amenajări hidrologice private se va face doar în cazul în care administratorul /proprietarul amenajării hidrologice poate asigura o protecție adecvată care să restricționeze orice posibil contact cu păsările sălbatice libere;
  • Evitarea introducerii în exploatațiile nonprofesionale (gospodării) a păsărilor sălbatice indiferent de context (păsări epuizate fizic, rănite, moarte, vânate);
  • Se va acorda o atenție deosebită asupra riscurilor introducerii și diseminării bolii de către vânatori care pot transmite boala de la sălbatic la domestic prin păsări vânate și prelucrate în exploatațiile nonprofesionale sau prin echipamentele(ustensilele) folosite la vânătoare.
  • Orice modificare în statusul de sănătate al păsărilor (îmbolnăviri bruște, lipsa consumului de furaj și apă, mortalitate) va fi notificată în regim de urgență medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau DSVSA Neamț.
  • Cumpărarea de carne de pasăre, ouă și produse din carne de pasăre se va face numai din unități autorizate.

Aplicarea acestor măsuri poate duce la scăderea gradului de risc pe care îl reprezintă influența aviară atât pentru păsările domestice, cât și pentru oameni.

C.I.

Articolul precedentCopil strivit de TIR
Articolul următorTânără de 24 de ani moartă în condiții suspecte