FOTO. Incendiu violent soldat cu două victime: una a decedat

Un incendiu soldat cu două victime, din care una și-a pierdut viața, a fost provocat, din primele date ale anchetei, de jarul căzut din sobă. Tragicul eveniment a avut loc pe 3 ianuarie și a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112 în jurul orei 20:00. Militarii salvatori au fost solicitați să intervină în localitatea Păușești, județul Iași, unde o locuință era cuprinsă de flăcări. Inițial la locul solicitării s-au deplasat două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD. Ulterior, având în vedere amploarea incendiului dar și posibilitatea de a exista victime, forțele de intervenție au fost suplimentate.

Din nefericire informațiile inițiale s-au adeverit, iar pompierii au găsit două victime, una pierzându-și viața. „O persoană, bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani este asistată medical de către echipajul de terapie intensivă mobilă. Cealaltă victimă, în vârstă de aproximativ 85 de ani descoperită în incendiu de către echipajul de căutare – salvare este găsită carbonizată. Echipajele de stingere au localizat incendiul și se lucrează pentru lichidarea acestuia”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de urgență Iași.

Bărbatul de 42 de ani a fost găsit conștient și a fost transportat la cea mai apropiată unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. „Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sobă”, mai arată sursa citată.

FOTO – VIDEO: ISU Iași

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...

Suceava. Începe procesul în dosarul „fabrica de bani” – trei bărbați au fost trimiși în judecată

Procurorii DIICOT au finalizat ancheta și au trimis în...