Sfaturi pentru CJ de la Institutul de Politici Publice

ipp

Doi directori din cadrul Institutului de Politici Publice București s-au aflat vineri la Consiliul Județean Neamț pentru a discuta despre strategiile de întocmire a programelor europene pornind de la asocieri pe care județul Neamț le are sau le va avea cu județele vecine.

Discuțiile cu vicepreședintele CJ Neamț, Dan Manoliu, pe marginea asocierilor între județe și a accesării fondurilor europene în perioada 2014-2020, s-au axat pe asocierile deja existente. Violeta Alexandru, director în cadrul IPP, şi Elena Tudose, director programe al aceluiași institut au spus că s-au aflat în Neamţ cu scopul declarat de a încuraja asocierile interjudeţene în vederea realizării unor de proiecte de anvergură.

În cadrul discuţiilor au fost trecute în revistă proiectele de asociere aflate în lucru cu judeţele Iaşi şi Vaslui, pe de o parte, cu judeţul Bacău şi cu judeţul Harghita, pe de altă parte. De asemenea, au fost analizate unele dificultăţi întâmpinate de autorităţile publice judeţene în realizarea documentaţiilor şi implementarea proiectelor deja calificate pentru finanţare din cauza procedurilor de selecţie greoaie şi mult prea birocratice. Reprezentantele IPP au evidenţiat oportunităţile pe care le oferă noua viziune de finanţare a proiectelor cu fonduri europene, subliniind faptul că este nevoie ca solicitanţii să se adapteze deja unor condiţii diferite.

”A avut loc un schimb de opinii în privința unor acțiuni inițiate pe parcursul anului trecut. Reprezentanții IPP ne-au sfătuit să avem în vedere inițierea unor asocieri zonale pentru a propune și derula împreună proiecte comune pe diferite axe. Aceste proiecte care ar trebui să fie cu o valoare destul de mare, ar avea mai multe șanse să fie aprobate și finanțate. Noi am făcut deja demersuri pentru asocieri cu Harghita – pe partea de dezvoltare și cu județele Iași și Vaslui pentru dezvoltarea zonei Roman. Chiar și cu județul Bacău consultările și discuțiile sunt destul de avansate. Institutul de Politici Publice ne va asigura sprijinul și logistica necesare perfectării unor astfel de asocieri. Discuțiile au fost benefice în perspectiva următoarei perioade când se va pune accent pe dezvoltarea zonală în Moldova”, a declarat Dan Manoliu, vicepreședinte al CJ Neamț.

Până la această dată, județul Neamț, la inițiativa președintelui Culiță Tărâță și a omologului său din Harghita, a perfectat acordul de asociere cu județul Harghita. Totodată a fost aprobată, prin hotărâre de CJ și asocierea dintre județele Neamț, Iași și Vaslui pentru dezvoltarea strategiei comune de dezvoltare în domenii precum infrastructura stradală, agroturism, turism montan și protecția mediului. (I. CĂLIN)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...