Un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din comuna Dămuc, a murit aseară, 28 septembrie, în drum spre casă. Bărbatul mergea cu căruța prin albia pârâului Glodu, în satul Pârâul Frunții, iar la un moment dat a căzut și i-a rămas piciorul prins în lanț. Calul a mers în continuare, a ieșit la drum, târându-l încă vreo sută de metri.

În jurul orei 20 a fost chemat un echipaj de ambulanță, care a încercat să-l resusciteze, dar în zadar, astfel că a fost declarat decesul. Polițiștii au făcut cercetările la locul accidentului și în cele din urmă cadavrul a fost transportat la morgă. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Necropsia va stabili cauza exactă a morții, pentru a se lămuri dacă bărbatului i s-a făcut rău și a căzut din căruță ori pur și simplu s-a dezechilibrat. Concluzia medicilor legiști este necesară polițiștilor care au deschis dosarul de moarte suspectă.

C.I.