Accident de muncă mortal la Vânători-Neamț

Accident de muncă mortal la Vânători-NeamțUn bărbat în vârstă de 38 de ani, din Bangladesh, și-a pierdut viața într-un accident de muncă. Evenimentul nefericit s-a produs marți, 23 aprilie, în jurul orei 18:40, în localitatea Vânători-Neamț.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că un angajat ar fi acroșat victima în timp ce conducea un motostivuitor.

În urma incidentului au fost anunțați reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări și Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț.

„În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, urmând ca în urma cercetărilor sa revenim cu raport de urmarea se continua cercetările pentru stabilirea cauzelor și condițiilor care au dus la producerea acestui eveniment”, potrivit IPJ Neamț.

Denisa Popa

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora