Vineri, 23 noiembrie, la Muzeul „Vasile Pogor”, membrii Societăţii „Junimea” din anii 1975 – 1990 s-au reunit în cadrul unei şedinţe aniversare. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală „Junimea’90” şi Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi. Cu acest prilej, a avut loc şi lansarea volumului “Istoria Junimii postbelice 1975 – 1990”, de Constantin Parascan, Editura Timpul, 2011, Iaşi, volum în care sunt prezentaţi şi câţiva dintre scriitorii din Neamţ, cei care au trecut acum câteva decenii pe la acest important cenaclu: Aurel Dumitraşcu, Adrian Alui Gheorghe, Emil Nicolae, Daniel Corbu, Vasile Baghiu, George Calcan, Mădălina Canură.
Emil Nicolae este menţionat în şedinţa din 13 aprilie 1979, când citeşte un poem dedicat lui Corneliu Popel (un poet ieşean dispărut la o vârstă foarte tânără), iar Aurel Dumitraşcu – la şedinţa din 14 decembrie 1979, când a citit un grupaj consistent de poeme. Notează universitarul Constantin Parascan, cel care a ţinut răbojul tuturor şedinţelor junimiste în cei 15 ani, despre Aurel: “O figură tipic munteană, cu plete lungi, bălaie, cu o tăietură a feţei care trimetea la neamurile nordice. Elastic, sprinten şi la trup şi la cuget, izolarea în spaţiul moldav i-a priit, făcând din Borca un loc din care plecau şi veneau gânduri şi idei curajoase, susţinătoare a unei speranţe de izbăvire de pustiul ideologic bolnav. Se cultiva, studia profund şi grav în căsuţa luminată de îngerii munţilor, îşi desăvârşea învăţăturile şi talentul cu care era trimis în lume. Poposea adesea la Casa Pogor, venind şi cu alte treburi la Iaşi. În Junimea a fost prezent cu poemele sale doar de trei ori”.
În şedinţa Junimii din 13 iunie 1980, împreună cu ieşeanul Dan Movileanu citeşte poeta de la Neamţ Mădălina Canură: “Avea ceva ciudat şi insurgent în atitudine şi texte. O mignonă ambiţioasă, încrezătoare în talentul ei. A revenit în Junimea în 21 ianuarie 1982. Doar o efemeridă, ea nu s-a impus în literatură”. La 15 aprilie 1983, alături de un prahovean, citeşte la Junimea George Calcan, poet din Neamţ (acum trăitor la Bacău), despre cronicarul scrie: “E ciudat comportamentul său. Vorbeşte sâsâit cau un gânsac, legănat, simpatic, lapidar, hohotind înecat şi hârşâind cuvintele ca printr-o ragilă. E un om bun, de treabă… mai ales prin ceea ce nu vorbeşte. Şi George Calcan vorbeşte foarte puţin. A fost tenace, a avut ce spune în poezie”.
“Istoria Junimii postbelice” adună în cele 550 de pagini ale sale o întreagă istorie literară, aşa cum a fost.
