„Un mesaj pentru Toader Mocanu”

Toader Mocanu, candidatul ARD pentru Colegiul 1 Camera Deputaților, lansează astăzi, 26 noiembrie a.c., acțiunea „Scrie un mesaj pentru Toader Mocanu”,  la punctele de comunicare  electorală din oraș.

În fiecare din cele trei puncte amplasate în zona Dărmănești, Orion și Unic, persoanele interesate îi pot transmite problemele, gândurile sau urările lor lui Toader Mocanu, zilnic între orele 10.30- 16.30.

„În cadrul acestei campanii electorale  îmi doresc să mă întâlnesc cu cât mai mulți locuitori ai municipiului Piatra Neamț și ai comunelor din Colegiul 1 Camera Deputaţilor. Acesta este și scopul deplasărilor mele zilnice în oraș și în comunele Alexandru cel Bun, Gârcina și Dobreni. Timpul scurt al campaniei nu-mi permite, însă,  acest lucru, motiv pentru care am creat soluții alternative de comunicare. Fiecare mesaj este important pentru mine și pentru ceea ce voi realiza în Camera Deputaților pentru nemțeni”, declară Toader Mocanu.

De asemenea, candidatul Toader Mocanu mulțumește  sutelor de simpatizanți care au semnat scrisori de susținere la punctele de comunicare electorală.

Mesajele pot fi transmise și la numărul de telefon de la sediul de campanie – 0233. 216 022, pe pagina de Facebook și la adresa de mail [email protected].

Autor:

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...