Marea dansatoare indiană Rukmini Devi şi ansamblul de balet ”Kalakshetra” au susţinut un spectacol de marcă, în anul1970, la Piatra Neamţ. Rukmini Devi, care toată viaţa s-a dedicat reînvierii tradiţiei dansului iniţiatic indian, a scandalizat în 1926 opinia publică măritându-se cu un englez, membru al Societăţii Teozofice. A refăcut cu greu dansul ”Bharata natya” care a devenit cunoscut în toată lumea şi este sinonim cu India. (A. MOISE)
“Evenimentul cel mai de seamă al săptămânii trecute l-a constrituit spectacolul de balet prezentat de ansamblul indian «Kalakshetra» pe scena Teatrului Tineretului. Kalakshetra este numele Academiei de Arte Frumoase din Adyar, statul Madras, unde câteva sute de tineri iubitori ai tezaurului artistic indian, studenţi ai acestei academii cu un statut unic în felul său, şi-au propus să restituie intacte frumuseţea şi puritatea acestui popor străvechi, să descopere tarâmuri uitate de vreme ale realizărilor sale estetice, să le unească cu un nivel tehnic de interpretare apropiat de perfecţiune. Animatoarea complexei activităţi promovate de Institutul din Adyar, înfiinţat în 1936, este Shirmithi Rukmini Devi, una din marile dansatoare pe care le-a cunoscut lumea. La aproape 60 de ani, Rukmini Devi are o carte de vizită impunătoare. A cucerit nenumărate premii şi distincţii, printre care se numără Premiul Academiei Sageet Natak, pentru cea mai bună dansatoare, în anul 1957; medalia de argint «Regina Victoria» a societăţii regale din Anglia, în 1958; titlul de doctor în ştiinţe umaniste a Universităţii de Stat din Wayne – SUA, în 1960; a fost aleasă membră a Academiei Sangeet Natak în 1968. Cu prilejul spectacolului de la Piatra Neamţ am purtat o scurtă discuţie cu distinsa doamnă.
– Am aflat despre existenţa unui public distins aici. Am ţinut ca spectacolul nostru să cuprindă o piesă foarte dificilă, pe care numai la Bucureşti am mai prezentat-o: fragmentul desprins din epopeea clasică «Ramayana». Repetatele sublinieri cu aplauze ne-au dat să înţelegem că sala s-a apropiat de misterul dansului indian, deşi europenii, în general, foarte greu pătrund semnificaţiile baletului indian. Să ştiţi că nimic nu este pus gratuit în scenele noastre. Orice mişcare a mâinilor, a buzelor, a ochilor, a toracelui reprezintă ceva ce ţine de cultul dansului indian. Apoi, un gest îl cheamă pe celălalt, exact cum cuvintele se împreunează în vorbire. Un cuvânt greşit distruge propoziţia.
– Ce funcţie capătă orchestra şi soliştii vocali în ambianţa creată de balerini?
– Orchestra noastră este puţin neobişnuită faţa de ceea ce s-au învăţat alte popoare să o considere. Elementul de bază fiind ritmul, este normal ca toba mare şi toba mică să devină componente de bază. Lor li se adaugă flautul şi veena, un instrument cu coarde foarte popular, dar dificil de mânuit. Vocile soliştilor deapănă acţiunea baletului, în strânsă legătură cu ritmul, însă contopindu-se cu el. Muzica înseamnă ritm, iar ritmul, mişcare. Vă mai spun că textul majorităţii pieselor interpretate este în limba sanscrită, limbă sfântă pentru noi, în care descifrăm frumuseţi extraordinare.
– Câteva amănunte am dori despre formaţia şi institutul pe care le conduceţi.
– Academia are o frumoasă activitate cu deosebire în ultima vreme, când am intrat în centrul atenţiei întregii lumi. Avem legături cu numeroase ţări, schimburi de studenţi şi documentaţie. Mă consider îndrumătoarea Academiei şi nu o conducătoare cum ar crede unii. Am căutat să restabilim contactul cu străvechile dansuri, care altfel s-ar fi pierdut definitiv pentru umanitate. Astfel, dansul «Bharata natya» l-am refăcut cu multă greutate”. (Cristian Livescu, Ceahlăul, 19 aprilie 1970).
