Patru dosare penale pentru pescuit ilegal

Patru dosare penale pentru pescuit ilegalUn bărbat de 59 de ani, din Tarcău, este cercetat penal după ce a fost prins cu zeci de kilograme de păstrăv fără documente de proveniență. S-a întâmplat în urma unei acțiuni a polițiștilor pe linia prevenirii pescuitului ilegal ce a avut loc în zona lacului Izvorul Muntelui Bicaz. „În dimineața zilei de 1 mai a.c., în zona portului vechi a fost depistat un bărbat în vârstă de 59 ani, din localitatea Tarcău, în timp ce transporta cu auto personal într-un recipient improvizat, cantitatea de 41 kg pește, din specia păstrăv, fără a deține documente legale de transport, fiind întocmit dosar penal”, anunță Poliția Neamț. Întreaga cantitate de pește, în valoare de 1.500 lei, a fost predată unei firme de profil.

Anchetatorii au mai descoperit trei construcții plutitoare pentru care nu exista aviz din partea Apelor Romane. Au fost întocmite tot atâtea dosare penale pentru infracțiunea de executarea, modificarea sau extinderea lucrărilor, construcțiilor sau instalațiilor pe apă sau care au legătura cu apele fără avizul legal.

Patru dosare penale pentru pescuit ilegalPatru dosare penale pentru pescuit ilegalVerificările au avut loc în perioada 30 aprilie – 1 mai, fiind angrenați polițiști de transporturi din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor, Biroul Județean de Poliție Transporturi Botoșani și Biroul Județean de Poliție Transporturi Neamț. Au fost legitimate 37 de persoane, fiind verificate 3 societăți comerciale și 4 ambarcațiuni de agrement. Au fost aplicate 10 sancțiuni, avertismente și amenzi de 1.600 lei. FOTO Poliția Neamț

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Amenințări cu cuțitul în curtea școlii la Roznov între doi bărbați

Doi tătici din Roznov s-au luat la ceartă în...

VIDEO-FOTO. Accident pe centura municipiului Piatra Neamț

Un accident s-a petrecut în această seară, 12 iunie,...

Piatra-Neamț. Sunt așteptate să depună cereri cuplurile ce împlinesc 50 de ani!

Cuplurile care împlinesc 50 de ani, inclusiv până în...

Meta se confruntă cu probleme: Facebook și Instagram sunt indisponibile pentru utilizatori

Două dintre cele mai mari rețele sociale din lume,...