Doi primari din judeţul Neamţ şi secretarul general al Federatiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală (FNGAL) din România au împărtăşit omologilor din Republica Moldova experienţa în domeniu. Ioan Filip (Zăneşti), Neculai Nicorescu (Piatra Şoimului) şi Daniel Vasiliu au participat, vineri, 15 septembrie, la o manifestare de profil organizată de Asociaţia ProCoRe (Pro Cooperare Regională) din Chişinău.
„Am prezentat situaţia GAL-urilor din judetul Neamţ, stadiul implementării strategiei Asociaţiei «Drumurile Bistriţei», dar şi activitatea şi rolul FNGAL. Cei doi primari din Neamţ au avut ocazia să povestească omologilor din Republica Moldova situaţia proiectelor contractate prin GAL, dar şi planurile de viitor în ceea ce priveşte administraţia locală. Ne-am propus ca, împreună cu gazdele noastre, să putem genera o întâlnire şi cu factorii decidenţi din cadrul celor două ministere de resort, tocmai pentru a facilita dialogul pentru găsirea unor soluţii cât mai bune în realizarea unor reţele de GAL-uri la fel ca în statele membre UE”, a declarat Daniel Vasiliu, secretar general FNGAL.
La conferinţa de la Chişinău au fost prezenţi ambasadorul Republicii Letonia, dl. Atis Lots, precum şi experţi în dezvoltare rurală din Ungaria, Grecia, Letonia şi din partea Comisiei Europene şi a Ministerului Agriculturii din Republica Moldova. (ZCH NEWS)