Sâmbătă, 16 iulie, la Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” Târgu-Neamț, a avut loc prima intervenție chirurgicală prin laparoscopie. Operația a fost efectuată pe un pacient de 29 de ani, care suferea de colecistită biliară. Intervenţia a durat aproximativ o oră. Din echipa de medici au făcut parte dr. Iosif Koszeghi, președintele Colegiului Medicilor din Neamț, dr. Mihai Aurelian Tanase, dr. Neculai Avădanei, șeful Secției de Chirurgie și dr. Caesar Lucachi.

tg laparoscopie 01„Sunt împreună cu echipa chirurgicală a spitalului de la Târgu-Neamț, o echipă excepțională cu perspective de a dezvolta chirurgia ce deservește 100.000 de locuitori din această zonă. Astăzi, am introdus o nouă tehnică chirurgicală pe plan local și anume chirurgia laparoscopică, care mai este numită și chirurgia de catifea. Această tehnică chirurgicală are avantaje deosebite, în sensul că traumatismul chirurgical este foarte mult redus, iar recuperarea este foarte rapidă. După operația de astăzi pacientul poate merge acasă după 3-4 zile. La o operație clasică cum a fost până acum, incizia era de 20-25 de cm, în timp ce la operația laparoscopică incizia este de 1 cm și a doua zi nici nu-ți dai seama că ai fost operat. Operația a decurs bine, chiar dacă colecistul nu era amabil cu noi, fiind înconjurat nu numai de pietre, ci și de o perdea de aderențe. Sunt convins că se vor face lucruri frumoase în acest spital, după această premieră medicală. Astăzi, eu am fost un colaborator al colegilor mei și uneori am dat sfaturi, dar coordonatorul operației a fost domnul dr. Tanase. În timpul operației ne-am uitat doar la monitor și nicio clipă la burta pacientului. Am făcut o echipă plăcută și totul s-a desfășurat într-o atmosferă relaxantă. Cu două luni de zile înainte de această operație echipa de la blocul operator a venit la noi la Piatra-Neamț pentru a asista la intervențiile noastre. Prin laparoscopie se poate opera și un apendice cronic, dar se poate aplica și în intervențiile ginecologice sau la ulcerele perforate”, a declarat dr. Iosif Koszeghi, președintele Colegiului Medicilor din Neamț.

tg laparoscopie 02„Vreau să menționez meritul domnului dr. Tanase care a militat permanent pentru realizarea operațiilor laparoscopice și să aplaud ajutorul primăriei din oraș și a conducerii spitalului, pentru finanțarea acestei aparaturi medicale. În secția noastră există doi colegi care au competențe în chirurgia laparoscopică. A fost o premieră pentru orașul Târgu-Neamț și cu ajutorul dv, al presei, să fim promovați, astfel încât populația să știe că la Spitalul Târgu-Neamț se face și acest tip de intervenții chirurgicale”, a adăugat dr. Neculai Avădanei, șeful Secției de Chirurgie.

„Această tehnică chirurgicală are un rol deosebit pentru pacienți. În primul rând, previne traumele post-operatorii. Cu ajutorul echipei de medici de la Piatra-Neamț vom trece pe viitor și la alte niveluri. Mulțumesc domnului doctor Koszeghi, pentru că m-a ajutat să finalizez această operație”, a spus și dr. Mihai Aurelian Tanase.

tg laparoscopie 03„Laparoscopia a fost introdusă în România de aproximativ 20 de ani la nivelul centrelor universitare și la nivelul medicinei de vârf. După 20 de ani această tehnică chirurgicală a ajuns și la Târgu-Neamț, un spital de grad IV. E mult, e puțin, nu are importanță. Ce este important e faptul că această operație a avut loc. Avantajul acestei tehnici este că, fiind aici, poate deservi populația din această zonă. Pacienții se pot opera acasă la ei și nu mai sunt nevoiți să parcurgă distanțe mari. Mulțumim domnului doctor Koszeghi care este un nume în chirurgia românească, prezența dumnealui, aici, ne onorează și confirmă garanția lucrului bine făcut”, a declarat dr. Caesar Lucachi.

În spitalul din Târgu-Neamț există doar trei medici care au competențe de a folosi aparatul laparoscopic. Este vorba de dr. Mihai Tanase, dr. Caesar Lucachi și dr. Tamara Sava, de la Ginecologie. Dr. Neculai Avădanei, șeful Secției de Chirurgie, a absolvit şi el cursul, urmând să-și dea examenul de competență. (C.T. STURZU)

Articolul precedentVacanţa de vis prin Lidl Tour
Articolul următorArnăutu, prima reacţie după trecerea la PMP: “Îi regret pe Cozmanciuc şi Ţapu!”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.