Monica Macovei nu se lasă. Stropi de sudură gata refrigerați curg peste România din focul stelei ce crede ea că-i călăuzește destinul. De-i spui că și-a scris singură certificatul de expirare, te dă în judecată. Dacă o înghesui cu faptele și vorbele antinaționale din mizerabilu-i palmares, îi sare în apărare o cohortă de slugi violente. Cui o ia în seamă, nu declară, ci declamă că legătura cu Traian Băsescu s-a defectat de la numirea Laurei Codruța Kovesi la DNA și-a lui Tiberiu Nițu la Parchetul General, fostul ei idol neținând cont de o procedură recomandată de la Bruxelles. Ne întoarce cu ani și ani în urmă, când România era pisată de recomandări în genul celor emanate de unul Wim van Welzen, mare sculă creștin-democrată europeană (cu poartă deschisă la țărăniști). Familia politică populară cam tot asta face, cam tot pe-acolo e. În realitate, recomandările nu au nicio valoare. Iar din miezul suferinței Monicăi Macovei radiază de fapt Daniel Morar, fostul șef al DNA. Prezidențiabila zisă independentă susură că Băsescu l-ar fi „executat în direct”. Pe cine vede ea ca premier de vis, dacă în urma unei catastrofe de proporții istorice ajunge președinte? Pe Morar! Pentru cine a uitat, România are de plătit daune imense ca efect definitiv al anchetelor efectuate direct sau girate de procurorul „profesionist” Morar. În plus, cât timp a condus DNA, greucenii mafiei prtocalii și-au făcut de cap netulburați. Rareori au primit avertismente. Sinistru cu totul rămâne certificatul de imunitate inexistentă acordat de același Morar președintelui Băsescu. Așa se închide cercul minciunii: Macovei respinge președintele de dragul omului președintelui.
Rețeta se răspândește monstruos în provincie prin figuri locale. Găselnița cu independența și mesajele patetice, chitite să dezlănțuie furori, vin din partea unora atât de vopsiți (vopsite) politic în portocaliu încât tot diluantul din lume nu le schimbă chipul și conținutul. Furorile sunt în pauză. În grupuri restrânse, figuranții se laudă între ei, se bagă singuri în seamă, cheamă argații la ordine. Vechile deprinderi colorate politic se raportează ca experiență. Cozile de topor rămase în urmă sau răspândite preventiv cred că mai înmuguresc încă o dată. Nostalgia puterii discreționare le dinamitează uzul rațiunii. Prin varii combinații disperate se agită să amâne un final istoric așteptat. Pentru portocalii visători la decolorare, la albire, vin săptămâni de foc. Tremură și trepidează între a fi și a nu fi. De-asta sunt foarte periculoși în zona lor de proximitate. Ei mizează pe ce-o să fie în Parlament, nu pe cine iese președinte. Cum Capitala e departe, jar mâncăm dacă portocalii se regrupează. Trecutul apropiat îi recomandă și, ca un blestem, nu băgăm de seamă.
Viorel COSMA
