Poliția Neamț revine: Nu este obligatorie trecerea orei pe declarație decât pentru persoanele peste 65 de ani!

foto: Georgiana Moșu

După ce oameni din diverse zone ale țării au fost amendați pentru că nu aveau intervalul orar al deplasării precizat pe declarația pe propria răspundere, și am întrebat la Poliția Neamț despre această obligație, ni s-a răspuns afirmativ:”Chiar dacă pe formular nu există o rubrică pentru intervalul orar, menționarea acestuia este obligatorie, de preferat în spațiul de sub rubrica unde trebuie scrisă data deplasării”, a declarat în dimineața de 13 aprilie (amănunte aici) agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

După reacțiile publice ale cititorilor nelămuriți de discrepanța dintre prevederile Ordonanței Militare și declarațiile purtătorului de cuvânt, și după consultări cu IGPR ȘI Grupul de Comunicare Strategică, Poliția Neamț, prin același purtător de cuvânt a revenit: ”Ordonanța Militară nr. 3/2020 prevede la art. 4 alin. (3) că ”Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura”. În actul normativ nu este prevăzută obligativitatea consemnării intervalului orar în declarația pe proprie răspundere, cu excepția persoanelor de peste 65 de ani, pentru care sunt precizate condițiile și intervalele în care se pot deplasa în afara domiciliului, în această perioadă. Măsura de a interzice deplasările care nu sunt urgente sau absolut necesare a fost dispusă pentru a preveni răspândirea infecției cu noul coronavirus prin limitarea contactelor cu persoane care ar putea fi infectate, unele fiind asimptomatice”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...