“Trebuie făcute multe pentru a salva limba română de la primejdia care o paşte”
Cel mai important scriitor de limbă română din Ucraina, Vasile Tărâţeanu împlineşte 68 de ani (născut la 27 septembrie 1945 în Sinăuţii de jos, regiunea Cernăuţi). Este autor a peste 20 de volume de versuri şi deţinător a trei premii importante acordate de colegii din România. Fiind recunoscut ca unul dintre cei mai împătimiţi apărători ai limbii române acolo, în Ucraina, după ce i-am transmis un călduros La mulţi ani! din partea cititorilor “Ceahlăului”, l-am rugat să ne vorbescă despre starea limbii române de dincolo de Tisa.
Ai dreptate, zicând “unul dintre…”. Pentru că nu numai eu, ci şi ceilalţi scriitori din nordul Bucovinei, nordul Basarabiei şi fostul ţinut Herţa, care formează acum regiunea Cernăuţi – regretaţii Vasile Leviţchii, Dumitru Grinciuc, Ilie Motrescu, Ion Chilaru, sau colegii mei de acum Mircea Lutic, Ilie T. Zegrea, Simion Gociu, Grigore Crigan, Elena Mariţa, mai tinerii Dumitru Mintencu, Doiniţa Bojescu, Marin Gherman, ziariştii Dumitru Covalciuc, Maria Toacă şi Felicia Nichita-Toma, Tudor Andrieş, Vasile Bâcu, Nicolae Şapcă, Mihai Guţcal, Ilie Olaru, regretaţii profesori Vasile Tovarniţchi şi Vasile Bizovi, Constantin Rotaru şi Ion Rotaru, Lazăr Furnică şi Lazăr Huţuleac, Nicolae şi Ştefan Motrescu, precum şi zeci de profesori de limba română, intelectuali se manifestă nu numai ca vorbitori, ci şi ca apărători ai limbii române. În special acum când se atentează la fiinţa ei naţională, când continuă şi cu mai multă perfidie încercările de dezmembrare a integrităţii ei, prin promovarea moldovenismului sovietic. Stalinist. Ce-am reuşit să fac? În calitatea mea de consilier judeţean, trei legislaturi la rând, am făcut diferse interpelări de deputat, declaraţii, adresări prin care am stopat într-o anumită măsură demersurile oficialităţilor de limitare a sferei de utilizare a învăţământului în limba maternă a etnicilor români din oraşul Cernăuţi, am atras atenţia asupra complectării total insatisfăcătoare a fondurilor bibliotecilor publice cu literatură română, precum şi asupra politicii de deznaţionalizare prin înregistrarea noilor născuţi cu nume improprii tradiţiilor noastre – Ivan în loc de Ion, Olena în loc de Elena, Mîkola în loc de Nicolai, Olexandr în loc de Alexandru, Mîchailo în loc de Mihai etc. În calitatea mea de Preşedinte al Fundaţiei Culturale “Casa Limbii Române” din Cernăuţi, împreună cu dl Ilie T. Zegrea, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi am organizat patru Congrese ale Intelectualităţii Româneşti din regiunea Cernăuţi, la care au fost puse în dezbatere diverse probleme legate de cultura şi spiritualitatea românească, de învăţământul în limba maternă. Am reuşit să instalez câteva plăci memoriale. Marelui nostru poet naţional Mihai Eminescu – pe fosta şcoală Greco-orientală din Cernăuţi în care a învăţat în anii 1858-1860. Am reuşit, de asemenea, să instalez plăci memoriale scriitorilor bucovineni Vasile Leviţchi, Dumitru Grinsiuc, profesorilor Vasile Tovarniţchi şi Mihai Jar, renumitei familii a Hurmuzăcheştilor care a avut un rol epocal în istoria Bucovinei, precum şi un monument în satul Mahala din raionul Noua Suliţa întru înveşnicirea în bronz a memoriei renumitei ţărănce bucovinene Aniţa Cudla-Nandriş, memoriile căreia “20 de ani în Siberia” au făcut înconjorul lumii, la instalarea căruia am primit tot sprijinul necesar din partea domnului Mircea Cozma, preşedintele Fundaţiei social-culturale “Mihai Viteazu” din Ploieşti. Inscripţiile de pe aceste plăci şi de pe monument au fost făcute şi în limba română, nu doar în limba de stat, ucraineană. Am mai întreprins şi câteva demersuri editoriale necesare pentru ca limba română să se simtă la ea acasă şi în alte sfere. Am editat şi difuzat prin regiune un manual de istorie alternativă pentru şcolile cu predarea obiectelor în limba română – “Din istoria ţinutului natal”, într-un tiraj suficient ca sa ajungă în toate şcolile româneşti din regiune şi la cât mai mulţi elevi. Am organizat diverse lansări de carte românească, întâlniri cu scriitori din România: Casian Maria Spiridon, Mircea A. Diaconu, Viorel Dinescu, Ilie Rad, Florian Silişteanu, Adriana Apetri, cu Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Mihai Morăraş, Arcadie Suceveanu, şi cu alţi scriitori din Chişinău. Toate acestea sunt doar o picătură din câte urmează să fie făcute pentru a salva limba română de la primejdia care o paşte. Reducerea numărului de şcoli cu predarea în limba română cu peste 20 de instituţii în cei 20 de ani de independenţă ai Ucrainei constituie un semnal de alarmă, un adevărat S.O.S lansat de pe o navă care suferă un naufragiu.
Nicolae SAVA
