La adunarea generală de alegeri care a avut loc la începutul acestei luni la Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor au fost prezenţi în Capitala Moldovei scriitori din toată ţara (membri ai filialei) dar şi de peste hotare. Unul dintre ei, scriitor important şi oaspete drag, a fost Vasile Tărâţeanu din Cernăuţi. Am continuat cu el un dialog început mai demult, în iunie, la Botoşani.
– Ce amintiri, ce prietenii te leagă de oraşul Piatra Neamţ?
– Sincer vorbind n-am fost de multe ori la Piatra Neamţ. Mi-ar ajunge degetele de la ambele mâni ca să enumăr aceste fericite ocazii. Dar doream să ajung prin aceste locuri încă de pe când eram elev în clasele primare la şcoala din Sinăuţii mei, când la serbările şcolare declamam cu mult succes poezia lui George Coşbuc “Cetatea Neamţului” de-i făceam pe consătenii mei să râdă cu poftă de vestitul rigă al leşilor, Sobyeţki, care rătăcindu-se prin această minunată parte a Moldovei îşi încetinea pasul, tot trăgând în vânt cu nasul, când simţea cum vin dinspre cetate aburi calzi de mămăligă. Vroiam să văd renumita cetate a Neamţului. Şi Dumnezeu m-a ajutat să mi văd visul împlinit. Am trecut prin locurile gloriei de lupta ale vitejilor noştri strămoşi despre care au scris cu atât farmec cronicarii noştri. Apoi, tot Dumnezeu mi te adus şi pe dumneata, dragă Nicule, în cale, şi pe Adrian alui Gheorghe, şi pe Radu Florescu, şi pe Daniel Corbu, şi pe Cristian Livescu, şi pe alţi scriitori de la Piatra Neamţ, de care mă leagă cele mai sincere sentimente de aleasă consideraţie pentru creaţia domniilor voastre, purtătorilor de glorie literară a acestui ţinut binecuvântat de Dumnezeu să fie o adevărată perlă naturală, care mi-aţi căzut dragi de la prima vedere pentru sufletul vostru deschis către lume.
– Ai rude la Piatra Neamţ. Vorbeşte-ne despre acestea.
– Da am un verişor, Cezar Puiu, unicul fecior al uncheşului meu Visarion Puiu, fratele mai mare al mamei, fost absolvent al renumitei Facultăţi de Teologie a Universităţii cernăuţene din perioada interbelică, apoi preot prin diverse parohii din zonă, până când a fost arestat şi întemniţat pentru 12 ani la Gherla şi Aiud pentru activitatea anticomunistă şi uneltiri împotriva orânduirii sociale şi, desigur, pentru publicistica sa ardentă, încă din perioada studenţiei, când era vicepreşedinte al Asociaţiei studenţilor de la Teologie din întreaga ţară şi a participat la Campania electorală a lui Ocravian Goga. Mai mult în timpul războiului şi-a făcut serviciul la Berlin şi Paris. A avut multe întâlniri acolo cu diverse personalităţi ale vieţii noastre politice, militare, ecleziastice. A tipărit câteva cărţi. Una de povestiri “În satul lui Negrea”, având pregătite pentru tipar şi romanul – “Taina Gabrielei”, şi piesa în cinci acte “Dochiţa sau căderea Sarmisegetuzei”, şi teza sa de doctorat, confiscate în timpul arestării şi percheziţiilor făcute la domiciliul său. După eliberarea din puşcăriile de la Gherla şi Aiud i-a slujit cu credinţă şi devotement pe enoriaşii săi din comuna Gârcina, unde a şi fost înmormântat în cimitirul sătesc.
– Când ne-am întâlnit la Botoşani ai promis că ne vei trimite fragmente dintr-un foarte interesant jurnal, manuscris aflat în curs de apariţie la o editură.
– Ai bună ţinere de minte. De fapt, nici eu n-am uitat de promisiunea făcută. E vorba de un fragment din cele două volume de memorii “Slujitor sub trei patriarhi”, pe care le-am primit de la vărul meu, inginerul Cezar Puiu, şi de alte lucrări, articole studii, pe care mi le-a transmis prin bunul meu prieten basarabean, acum piatranemţean Vlad Vlas, care de altfel l-a prezentat pe nenea Visarion în Dicţionarul Scriitorilor Nemţeni recent apărut în urbea domniilor voastre. Sper ca memoriile la care mă refer să trezească interesul cititorilor. Or, este vorba despre viaţa unui om, a unui preot, a unui bun roman, curajos care avea ce spune semenilor săi şi ştia cum să-i povăţuiască pe calea cea adevărată, a luminii, a credinţei strămoşeşti, a dragostei de neam şi de ţară. A unui om care a trăit o viaţă zbuciumată, căruia aă fi vrut să-i seamăn în multe privinţe. Păcat că ne-am întâlnit doar de două ori în viaţă. Dar şi acele două scurte întalniri au fost deosebit de interesante. M-a luat cu el la Patriarhie, de unde mi-a cumpărat o Biblie şi mai multe icoane, m-a purtat pe la sediul partidului său, PNCD, pe la redacţia ziarului la care colabora “Deşteptarea”. Mi-a făcut cunoştinţă cu Coposu şi cu Raţiu alţi politicieni români. Era un om de o cultură impresionantă. Mă mândresc cu el. Şi cu faptul că şi-a ales un loc atât de minunat pentru odihna cea veşnică. Precum este ţinutul domniilor voastre, dragi prieteni, străjuit de Ceahlău, de unde Dumnezeu e parcă mai aproape de noi.
A consemnat Nicolae SAVA
