dumitru almasO nouă stradă urmează să apară în nomenclatorul municipiului Piatra Neamț, ca răspuns favorabil al autorităților locale la o solicitare venită tocmai din Franța, de la profesorul Mihai Emilian Mancaș (citiţi AICI şi AICI), stabilit acolo de câțiva ani, dar în continuare familiarizat cu chestiunile din perla moldavă.

Solicitarea domniei sale a fost de a atribui unei străzi numele profesorului Dumitru Almaș. Am identificat drumul, va fi în continuarea Aleii Trei Căldări, drumul care urcă de pe platoul de la Gospodine până la stația de sosire a telegondolei”, a anunțat primarul Dragoș Chitic, explicând, apoi, rațiunea pentru care a fost aleasă tocmai acea zonă pentru ceea ce urmează să fie Aleea Profesor Dumitru Almaș.

Despre importanța scriitorului în istoria locului nu mai face sens să vorbim, nici măcar pentru neinițiați. O simplă căutare în cea mai minimalistă bibliotecă tot scoate la iveală celebrele ”Povestiri istorice”, iar o căutare mai aprofundată aduce în prim-plan munca de prozator, istoric, scriitor, publicist și profesor a celui care a fost Dumitru Ailincăi, mult mai cunoscut drept Dumitru Almaș, născut la Negreștii Neamțului și stins din viață în 1995, la București.

Despre legătura sa cu Piatra Neamț, care, pare-se, va cântări greu în obținerea acordului din partea consilierilor locali, a vorbit tot Dragoș Chitic. Acesta a precizat că, în 1946, Dumitru Almaș a scris ”Ne cheamă primăvara”, roman a cărui acțiune se petrece în parcul zoo ”Nicu Albu”. De aici și ideea ca strada care să-i poarte numele scriitorului să fie din cele de pe Cozla.

Decizia finală se va lua în ședința din octombrie a consiliului local Piatra Neamț, după ce va veni și acordul Prefecturii Neamț, care a fost deja înștiințată asupra intențiilor municipalității. (D. OSTAHIE)

Articolul precedentAutorul dublului asasinat de la Girov la prima sentinţă
Articolul următorLiberalele din Roman îmbracă primăria în roz
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.