Dragoș Chitic este noul administrator public al Piatra Neamț

PSD Neamț îl răsplătește pe Dragoș Chitic, potrivit înțelegerii făcută la vedere în campania electorală la locale, când acesta a renunțat la candidatura la primărie, sprijinindu-l pe Adrian Niță, actualul primar. Ieri, 30 octombrie, Dragoș Chitic a fost numit pe funcția promisă, aceea de administrator public al municipiului Piatra-Neamț.

În această calitate, el va răspunde de monitorizarea proiectelor de investiții și infrastructură educațională ale Primăriei, va coordona Direcția de Taxe și Impozite și va supraveghea societatea Perla Invest.

„De astăzi, din echipa de la conducerea Primăriei Piatra Neamț face parte oficial și domnul Dragoș Chitic, în funcția de administrator public. Este un om cu o vastă experiență în administrația publică, pe care l-am avut alături încă din campania electorală pentru alegerile din luna iunie. Îl felicit și îi doresc mult succes în realizarea tuturor obiectivelor pe care și le-a propus. Sunt convins că împreună vom face din Piatra-Neamț un oraș de care să fim cu toții mândri”, a declarat primarul Adrian Niță.Dragoș Chitic, Harpa, Niță

Dragoș Chitic a mulțumit primarului Adrian Niță: „Îi mulțumesc primarului Adrian Niță pentru parteneriatul nostru bazat pe încredere și respect reciproc. Sunt bucuros să fac parte din acest proiect și dornic să-mi folosesc experiența în administrație și cunoștințele acumulate pentru a contribui, împreună cu echipa administrativă aflată la conducerea orașului, la punerea în practică a programului  de modernizare și dezvoltare a Municipiului Piatra-Neamț”.

Conform Codului administrativ, numirea administratorului public se face prin dispoziția primarului, fiind necesare studii în domeniul economic, administrativ, tehnic sau juridic. Dragoș Chitic, de profesie inginer constructor specializat în instalații, a ocupat anterior funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.

Următorul pas pentru legalitate va fi retragerea lui Dragoș Chitic din Consiliul Județean, după ce a depus mai întâi acolo jurământul, și unde, oricum, ar fi avut limitată exercitarea votului pentru diverse proiecte, ceea ce ar fi putut încurca lucrurile pentru actuala majoritate.

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...