0:00

Stradă Dumitru Almaş la Piatra Neamţ?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Propunerile edilitare interesante pot veni de oriunde, chiar şi de pe celebrul facebook. O astfel de iniţiativă are prof. Mihai Emilian Mancaş, fost director al Liceului “Petru Rareş”, care a adresat următorul apel primarului şi consilierilor locali de Piatra Neamţ: “Ca nu cumva să vă răpesc prea mult timp, vă adresez un salut de departe şi, cunoscând faptul că nu am cerut (şi nici nu voi cere) ceva pentru mine din partea domniilor voastre, vă trimit acest apel. Dacă una dintre cele mai importante personalităţi ale literaturii române, dată româniei de municipiul Piatra-Neamţ, nu are până în prezent un semn de adâncă recunoştinţă aici, în oraşul său, repet sugestia mea din anul 1991 şi anume ca aleea ce urcă în parc, în dreptul «colibelor», la banca de beton pusă acolo de profesorul G. Mihăilescu, unde scriitorul adăsta adesea şi chiar scria, să-i poarte numele – Dumitru Almaş. Cu speranţa că veţi considera pozitivă propunerea mea, având în vedere că girovenii şi-au numit şcoala centrală «Gheorghe Dumitreasa», frumos exemplu, ştiind sigur că unii dintre dumneavoastră mi-aţi fost ucenici, vă mulţumesc cu anticipaţie! Şi aştept. Dar nu pot aştepta încă 22 de ani, fiindcă tocmai am împlinit 80, vârstă pe care vă doresc s-o atingeţi şi s-o depăşiţi, manifestând aceeaşi permanentă grijă faţă de istoria municipiului!”. (M.C.)

Articolul precedentSifilisul înflorește
Articolul următorVor putea pensionarii direcţiona 2% din venit către ONG-uri?